Veste devastatoare! Fereastra de Azur, din Malta, s-a prabusit in mare

Fereastra de Azur (Azure Window), unul dintre cele mai populare obiective turistice naturale din Malta, s-a prabusit in mare in urma unei furtuni puternice, informeaza BBC.

0
450

Joseph Muscat, prim-ministrul acestei tari, a publicat pe Twitter un mesaj in care a spus ca vestea despre prabusirea celebrului obiectiv natural este „devastatoare”.

Un studiu din 2013 anunta ca, desi eroziunea acelei formatiuni carstice in forma unui arc era inevitabila, structura nu era vizata de un pericol iminent de prabusire, precizeaza Times of Malta.

Popular obiectiv turistic din calcar, aflat pe insula Gozo, a aparut in primul episod al serialului TV „Urzeala Tronurilor/ Game of Thrones”, produs de HBO, dar si in cateva filme pentru marele ecran.


Oficialii din Malta au amplasat recent o serie de indicatoare – insotite de avertismentul primirii unei amenzi – pentru a ii opri pe turisti sa se plimbe pe celebrul monument natural. Insa, de multe ori, indicatoarele erau ignorate de turisti.

„Rapoartele realizate de-a lungul anilor indicau faptul ca acest monument natural va fi profund afectat de coroziunea naturala, un fenomen ce nu poate fi evitat. Aceasta zi trista a sosit”, a scris pe Twitter prim-ministrul din Malta.

Roger Chessell, care locuieste in satul Xaghra, a declarat pentru Times of Malta: „Marea era extrem de agitata sub fereastra. Dintr-o data, podul ei s-a prabusit in mare”.

Vanturi puternice au lovit Malta in cursul zilei de marti, determinand compania de feriboturi care opereaza curse in Canalul Gozo sa isi suspende activitatea, scrie news.ro.

Potrivit presei locale, numerosi rezidenti s-au deplasat la fata locului pentru a vedea cu ochii lor ceea ce s-a intamplat cu celebrul sit turistic.

Fereastra de Azur a fost unul dintre cele mai renumite obiective turistice din Malta.

Turistii se filmau adeseori in timp ce sareau de pe Azure Window in mare, iar ei dislocau, uneori, blocuri de roca inainte de a plonja in apele Marii Mediterane.

Din fericire, un obiectiv turistic asemanator, mai putin cunoscut si aflat in apropiere, la Wied il-Mielah, a supravietuit furtunii de marti.

loading...

Comentarii: