Miting PSD s-a încheiat. Piața Victoriei s-a luminat cu lanterne

0
142

Update: Piața Victoriei s-a luminat de lanterne de data aceasta împotriva abuzurilor. Se cântă Oda Bucuriei în acest moment. Lumea a început să se îndepărteze.

Dragnea: Securitatea reprezintă boala cruntă care macină pe dedesubt această țară. Cei care au făcut abuzuri trebuie să plătească

Update: Liviu Dragnea: Bună seara. Înainte de toate, haideți să o felcităm cu toții pe Simona Halep. Ne-a adus o bucurie după 40 de ani. vreau să vă salut cu respect și admirație pe toți cei care ați venit astăzi să fiți alături de noi, în Piața Victoriei, membrii de partid și oameni care nu fac parte din niciun partid, dar au credința că putem trăi într-o țară mai bună. Ați dat dovadă de curaj venind aici, v-ați asumat cu demnitate poziția, dreptul la libertăți și meritați aplauze. Îi salut de asemenea cu milă pe toți trimișii în piață ai statului paralel. Civili sau nu, la ordin din curiozitate. Vă rog să-i salutați. Suntem mulți, mai mult decât se așteptau cei care râdeau și ne insultau, ce trebuie să știe că niciodată statul paralel este că suntem foarte mulți, suntem democrație, suntem voința populară. Am fost întrebat și eu ce înseamnă statul paralel împăotriva căruia protestăm azi. Este un sistem care folosește instituițiile statului într-un mod nelegitim, afara și paralel cu libertățile și cu voința exprimată la vot. În paralrel cu libertățile noastre cu Constituția, adică Securitatea. Au trecut trei ani de când regimul Băsescu a plecat, dar instrumentele lui au rămas. procurorii corupți au rămas. I-ați văzut la televizor falsificând dosare, șefa DNA a rămas, ați auzit-o cerând capete mari, să i se facă dosar premierului, ați văzut-o arestând și umilind zeci de oameni care au fost achitați, generali au rămas, ei acționează prin rețeaua de propgandă securistă, prin ong-uri finanțate ilegal, jurnaliștii sunb acoperire au rămas, mințind în fiecare zi, dar fără să spună din ce bani trăiesc, magistrații sub acoperire au rămas, obiceiul de a folosi serviciile, au rămas șase milioane de români ascultați, protocoale secrete, au rămas șantajul și amenințarii, beneficiarii politici pentru că ei dau sens statului paralel. Cei care pierd alegerile la urne, dar vor să le câștige prin DNA și SRI. Fără sprijinul instituților de forțe ei nu rezistă. Să nu-l invidiem pe Klaus Iohannis. Sautați-l mai bine. Ce credeți? Când spune că nu vede protocoalele secrete are o problemă la ochi sau la dosar. Când spune că statul paralel este o glumă proastă. Nu are umor sau nu are încotro. Să nu-l invidiem nici pe Orban. L-a propus pe Iohannis la cinci zile după ce a fost achitat. Pe cine a întrebat? Să nu-i invidiem. Nu vor scăpa din captivitate și răspundere. Ei folosesc statul paralel, dar sunt niște unelte ale acestor securiști. E o frăție josnică, un contract care vrea să scoată democrația din joc. aceasta este portretul statului paralel, putem să-i spunem simplu Securitatea. Ea reprezintă boala cruntă care macină pe dedesubt această țară, a radicalizat socitetatea încât strică prietenii și relații vechi. Această boală care ne-a adus mai rău decât pe vremea fostei Securități. Staliniști și securiști vor să ne transforme pe toți într-un popor de denunțători. Suntem amenințați, șantajați să depunem denunțuri împotriva rudelor, prietenilor, colegilor și a oamenilor pe care nu i-am văzut niciodată. Un plan abil de insinuare a terorii că oricine, oricînd poate fi luat, a fricii că oricine poate fi suspect. S-a mers prea departe. Toți am fost sau suntem, am putea fi atinși de mâna lungă a acestui stat paralel. Șase milioane de oameni interceptați de statul paralel. este mai mult decât ne-am fi putut închipui. (…) Nu trebuie să fii suspect, pentru a fi monitorizat. Important este ca statul paralel să știe ce vorbești, ce simți și ce îți dorești. Cu cât știe mai mult, devine mai represiv și noi mai vulnerabili. Tot ceea ce spui vor folosi într-o zi împotriva ta sau a altcuiva. Nu vă faceți iluzii că nu contați. Nimeni nu este în afara radarului statului paralel, toți vom deveni ținte.

Hai să vorbim și de celalte categorii care credeau că nu sunt ținte. Medicii care au fost urmăriți și batjocoriți. Vedem la profesori, la oamenii din administrașie, care își pot semna propria condamnare, oamenii de afaceri care se tem să vorbească chiar și cu un portar pentru a nu fi acuzați că fac trafic de influență. Vedem și la oamenii simpli care au fost luați în colimatoriu pentru a fi dați de exemplu. Nimeni nu este la adăpost. Oricine poate fi vizat de un denunț.

Suntem pregătiți să luptăm și să mergem până la capăt. Toți am hrănit această mașinărie uriașă, toși am plătit sute de milioane de euro pe interceptări, am depășit numere de mandate, avem de zeci de ori mai multe mandate decât SUA care este ținta nr 1 a terorismului, cum poate fi justificată această diferență. Am plătit mult mai mult decît prejudicile puse pe hârtie. Toți plătim amenzile CEDO. E mult prea mult. Nu mai putem accepta, cei care au făcut abuzuri trebuie să plătească. de ce vor să saboteze democrația? Au două motive: pentru guvernarea noastră are succes, au crescut și veniturile securiștilor, economia crește, veniturile românilor cresc, UE ne recunoaște meritele în economie. Această evoluție înseamnă voturi pentru noi. Democrația pentru ei este fatală. Democrația pentru ei este iadul, de aceea vor să ne îndepărteze de la putere prin abuz. Al doilea motiv al lor este frica. Au văzut Parlamentul anchetând, punând normalitate în legile justiției și codurile penale, procurorii securiști din DNA încep să fie înlăturați, judecătorii fac dreptate, au văzut că nu mai ține și s-au îngrozit. Statul paralel și oamenii săi se tem de adevăr ca dracul de tămâie. Adevărul înseamnă catastrofă. După Băsescu, președintele Iohannis păstorește acest sistem. Fără statul paralel, el n-ar fi câștigat procesul pe care toți ceilalți primari l-au pierdut, falsul și uzul de fals ar fi ajuns pe masa unui judecător. Cu statul paralel în spate îndrăznește să amenințe premierul și să nesocotească CCR. Să stăm cu mâinile în sân? Să-i lăsam să-și bată joc de țară? Să tremurăm de frica lor? Să ne dăm la o parte? Să nu mai creștem pensiile și salariile? Să lăsam justiția cum a aranjat-o Macovei. Nu mai putem accepta aceste lucruri. Trebuie să spunem: Gata cu abuzurile, gata cu poliția politică. Ajunge!

Speranța mea vine și din numărul mare, cei care nu am cedat nu suntem singuri. Dacă vom fi uniți, nu vom fi înfrânți niciodată. Nicodată, nicio tiranie nu a câștigat lupta cu propriul popor. Ziua în care va trebui să răspundă este aproape și fac tot să împiedice acel moment. De ce am ales culoarea albă? Albul simbolizează curățenia și noi asta facem. Noi luptăm pentru dreptate și democrație, ei pentru poziție și putere.

Am tot crezut și așteptat că vor înțelege că nu va trebui să ducem această luptă și în stradă. Le-am cerut să nu mai incite la proteste și să manipuleze oamenii pentru a apăra acest sistem toxic care ne otrăvește țara. Dar nu au vrut, așa că strada a rămas pentru ei singurul argument, am ieșit și noi. Regimul lor s-a sfârșit, dacă nu vor înțelege, vom veni din nou și nu vom mai pleca. România s-a trezit, românii s-au trezit din somnul cel de moarte. Victorie.

Dăncilă: Guvernul va lupta în continuare pentru prosperitatea românilor

Update: Viorica Dăncilă: Dragi prieteni suntem in piață împreună pentru a spune lucruri esențiale, rezultatul votului românilor trebuie respectat, abuzurile trebuie stopate. Iată care este diferența dintre noi și cei care nu ne lasă să guvernăm. Am mărit salarii, ei au tăiat atunci cînd au fost la guvernare, noi am mărit pensii, ei au fost împotrivă și le-au tăiat cînd au fost la guvernare, noi am încpeut reforma în justiției, ei se opun, economia crește în continuare, ei spun că măsurile noastre vor conduce la un dezechilibru. Cei care fac acest lucru, doresc binele României? Eu nu cred. Am fost acuzată de trădarea țării, dar mă aștept la orice din partea oamenilor care nu știu să ducă o luptă la lumina zilei. Președintelui PSD i s-a deschis dosar penal înainte de campania electorală înainte de 2016, lui Tăriceanu la fel. Au făcut totul ca să pierdem alegerile, dar împreună am câștigat. Ei nu vor să accepte că au pierdut. Ura față de partidul social-democrat, niciun program alternativ, o critică aplicată, nu au aflat că românii nu își mai doresc abuzurui, că nu vor vota niciodată pe cei care urăsc și dezbină. Aș vrea să vă transmit două mesaje: Guvernul va lupta în continuare pentru prosperitatea românilor, nu vom ceda în fața presiunii și a abuzurilor. Al doilea mesaj: Noi trebuie să-i iubim și să-i aducem împreună, România are nevoie de unitate, nu de ură și dezbinare.

Vasilescu: Statul adevărat e statul votat

Update: Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu: „Bună seara, România. Ardealul e aici, Moldova e aici, oltenii mei sunteți aici, vă întreb ca să știe cu toții că România este în stradă. Am fost luați în rîs, jigniți, ați venit într-un număr mare și asta este un lucru extraordinar, pentru că prezența voastră aici demască un sistem care este obișnuit să lucreze cu manipulare, cătușe, cu violența. Arătați aici că statul paralel nu mai poate minți la nesfârșit. Am venit să vă spun cum arată statul paralel pentru că l-am cunoscut, m-a vizitat acasă, mi-a venit ca musafir la primărie, am ieșit cu cătușe, al fost acuzată de luare în mită. Am fost umilită, acuzată pe nedrept, cu acuzații aiuritoare și nu sunt singurul om politic în această situație. Ce am pățin noi se poate întâmpla oricui. Camere de luat vederi puse în dormitor, urmărire prin GPS; interceptări de telefoane, inseamnă familii traumatizate, umilință, călcarea în picioare a drepturilor. În spatele acestui chip se ascund securiști care te interceptează ilegali, procurori care falsifică, jurnaliști care primesc în plic ce să scrie. Uniți suntem mult mai puternici, statul adevărat e statul votat”.

Update: A început seria de discursuri de la mitingul PSD. Printre cei care au luat deja cuvântul se numără Gabriela Firea, Liviu Pleșoianu și Călin Popescu Tăriceanu.

Tăriceanu: „Trebuie să ne luăm democrația înapoi. Noua Securitate are doi părinți: Traian Băsescu și Klaus Iohannis”

Update: Călin Popescu Tăriceanu: „Dragi români, pentru mine este o după-amiază frumoasă, pentru că adie vânt de libertate. Sunt mândru de voi și de România. Vreau să vă spun că acum cîteva zile, fiul meu mijlociu Mihai m-a întrebat de ce facem acest miting. Facem acest miting pentru libertate. Am venit să mă ntâlnesc cu cei care cred că România trebuie să rămână liberă, România este o țară suverană, România trebuie să trăiască liberă. Am venit să strigăm că judecătorii trebuie să judece liberi. Am crezut că după 89 ne-am câștigat dreptul la libertate. Democrația nu supraviețuiește singură, trebuie încurajată și apărată. Visul de libertate nu s-a îndeplinit. Trăim într-o democrație controlată de zece ani. Ne confruntăm cu un fenomen numit statul paralel, omniprezent în economie, mass-media, justiție. Speranțele noastre nu sunt îndeplinite și trebuie să continuăm să luptăm până când vom învinge forțele oculte care au pus mâna pe această țară. Trebuie să ne luăm democrația înapoi. O democrație adevărată respectarea alegerilor libere, că suntem toți egali în fața legii. Nimeni nu este mai presus de lege. Mai este puțin până să proclamăm statul paralel, statul politico-mafiot. Dacă vom accepta să finanțăm acest mecanism să nu ne întrebăm de ce nu sunt bani pentru sănătate sau educație. Cum se explică că Kovesi a devenit mai importantă decât Constituția? Sunt convins că nu veți accepta ca securitatea nu a murit ci doar s-a transformat, vrea să fie din nou la putere, mai perfidă, s-a insinuat pas cu pas. Știm sistemul pas cu pas, ne asucltă telefoanele, ne urmărește și ne bagă la pușcărie. Se spune că democrația este orfană, noua securitate are doi părinți: Traian Băsescu și Klaus Iohannis. Fac un apel pentru toți cei acoperiți, din presă, politică, administrație, tuturor le cer curajul să fie partea schimbării și a reconcilierii, in ceea ce mă privește mă angajez să lupt în continuare. Voi face asta cu colegii din ALDE și partenerii din PSD”.

Pleșoianu: Kovesi, Iohannis, Coldea, Maior și toți securișitii lor s-au închis într-o sufragerie

Update: Liviu Pleșoianu: „Bună seara, oameni liberi. Aștept de un an și jumătate să se audă adevărata majoritate. Trebuie să le recuperez. Am o veste, chiar în aceste clipe niște persoane, Kovesi, Iohannis, Coldea, Maior și toți securișitii lor s-au închis într-o sufragerie, văd ce facem noi aici și le e frică. Într-o țară liberă nu poporului trebuie să-i fie frică, ci torționarilor. Vreau să vorbim împreună. Aș începe să spun că sunteți extraordinar de mulți și nu o văd pe Kovesi, vă propun așa să strigăm împreună: Doamna Cucuvea, unde v-ați ascunselea? Mai avem: E sufrageristă și nu mai rezistă. Ieși afară, cucucea torționară, Noi majoritatea, voi securitatea. Este un individ, Ludovic Orban, a spus că ați venit aduși cu japca, haideți să-i cântăm: Ludovic nu fi trist, tu ești noul securist. Pentru că îl iubesc de-mi crapă capul, o să-l plagiez. Cine e generalul care i-a case cu japca, cine e generalul geacă roșie care nu vă consideră românii lui? Cine e generalul care nu mai pupă încă un mandat și să le cântăm ceva: Werner și Codruța să-și facă boceluța/. Și un mesaj: Codruța Kovesi ne va părăsi. Înainte de a rosti câteva cuvinte în engleză pentru presa internațională, apelez la voi: Din sufragerie, te duci la pușcărie”.

Update: A început seria de discursuri. „Sunteți atât de mulți și atât de albi. Sunteți simbolul democrației pe care a oferit-o această piață. mulțumesc organizatorilor, mă uit la dumneavoastră și nu îmi vine să cred. Teleorman, Dmbovița, Cluj, Constanța, ce cadou minunat ne-a făcut Simona. Bravo Constanța. În această seară, în această piață, se va vorbi și se va stiga pentru democrație și libertatea. Se va lupta împotriva abuzurilor și nedreptății. Se va lupta prin această uriașă prezență împotriva statului paralel. Eu sunt un om de stânga. E alegerea mea să fiu aici. Eu nu sunt o victimă a statului paralel, dar vede efectele și simte efectele. Cu ani în urmă, statul paralel era chiar statul. Își spunea Securitatea. Poate de aia președintele țării nu vede, poate de aia opoziția nu vede, poate o anumită parte a presei și societății civile nu o văd. Știe cineva un doctor de ochi buni. Acum trebuie să vorbească cei care sunt în prima linie. Această seară este deschisă de o doamnă fragilă, dar cu suflet de oțel. O invit în scenă pe Gabriela Firea, primarul general al Capitalei”.

Firea: Trebuie să le dăm o lecție

Gabriela Firea: Bine ați venit în anul centenar, în anul Marii Unirii, la 100 de ani, ne întîlnim să ne apărăm demnitatea, libertatea și dreptul de a fi liberi în această țară. Am ajuns să luptăm pentru libertate. Trebuie să le dăm o lecție. Ați venit de bună voie la București, cu drag, vă place, v-a plătit cineva, v-a obligat cineva? Bine ați venit de bună voie la Bu curești. Dragi români din toată țara, dreptul românilor este sfânt, nu mai putem accepta ca cineva să confiște votul românilor. Justiție, dreptate, adevăr peste tot, în instituții. Nu putem trăi cu dictatura minorității. Alegerile au fost libere și votul românilor trebuie să fie sfânt. Să nu ne mai fie teamă să vorbim, să ieșim din casă, să semnăm dacă suntem corecți. De ce să ne fie frică. Vreți o justiției corectă? Vreți instituții puternice și respectate. Vă mulțumesc mult pentru participarea voastră. Vreau să rostim câteva versuri ale poetului, Mihai Eminescu: Ceți doresc eu ție, dulce Românie… Trăiască, România liberă”.

Update: Manifestanții din Piața Victoriei strigă: „Dragnea, președinte”! Acesta a primit un tricolor de la protestatari.

Update: Liviu Dragnea a ajuns în Piața Victoriei la 20.14. Liderul PSD face baie de mulțime.

Update: Șerban Nicolae: „E foarte multă emoție, au venit oameni încrezători că abuzurile vor fi stopate, că trebuie să dea un semnal ca nu mai putem suporta abuzurile. Nu știu să fac estimări că nu am o imagine de asamblu, sunt mult mai mulți decât au fost vreodată în ultimii doi ani, sunt mult mai mulți, oamenii au venit din tot sufletul”.

Update: Mircea Badea se află în mijlocul protestatarilor: „Este foarte multă lume. Sunt pe Kiseleff, este full. Eu sunt în mișcare pentru că s-ar face un talk show. Treaba este serioasă, organizarea este foarte bună, pe ecrane sunt amintite abuzuri cu această justiție controlată. Oamenii știu de ce se află acolo. Este o atmosferă umană. Am văzut oameni de la alte televiziuni făcându-și treaba, inclusiv cei de la SRI TV, fără să fie abuzați așa cum s-a întâmplat în cazul nostru. Se va alege praful de poza Rezist, sper să se încheie în acest mod era stalinistă, intr-o eră în care nu credeam că se va mai ajunge așa ceva. Vâzând această desfășurare de forțe, lucrurile se vor aranja de la sine. (…) În Piața Victoriei lumea este calmă”.

Update: Metroul în Piața Victoriei se închide. Este o măsură de securitate.

„Metrorex informează că, la nivelul Direcţiei Generale de Monitorizare a Ordinii Publice, din care fac parte toate instituţiile cu abilităţi în asigurarea ordinii publice, s-a decis ca, astăzi, 9 iunie a.c., începând cu ora 20:00, staţia Piaţa Victoriei să fie închisă. Măsura a fost luată pentru siguranţa călătorilor, în contextul în care un flux mare de persoane tranzitează zona Piaţa Victoriei”, menţionează compania, într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, închiderea staţiei presupune interzicerea accesului călătorilor în subteran şi trecerea trenurilor prin această staţie fără oprire.

„Staţia se va redeschide la solicitarea instituţiilor abilitate”, precizează Metrorex

Update: Primarul Gabriela Firea este prima care va începe discursul, în timp ce Liviu Dragnea îl va susține pe ultimul. Liderii partidului se pregătesc să urce pe scenă pentru a începe discursurile. Pe scena amplasată în piaţă se află şi urmează să ţină discursuri premierul Viorica Dăncilă, primarul general, Gabriela Firea, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, ministrul Apărării, Mihai Fifor, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, vicepremierul Paul Stănescu şi liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

Update: Oamenii au început să strige: „Jos Kovesi!” cu doar două minute înainte de a începe mitingul PSD. Liviu Dragnea este așteptat în Piața Victoriei.

Update: Membrii Guvernului au ieșit din Palatul Victoria și se îndreaptă spre Piața Victoriei. Se mai află acolo Marian Oprișan, sunt vicepreședinți ai partidului, este și Doina Pană, Șerban Nicolae. Totodată, primarul Gabriela Firea. Prezent este și liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu. Liviu Dragnea nu se află printre ei.

Aceștia se îndreaptă spre mulțimea adunată în Piața Victoria. În piață s-au auzit și huiduieli, dar asta pentru că pe ecrane au apărut imagini cu președintele Klaus Iohannis.

Update: Premierul Viorica Dăncilă se află acum în Palatul Victoria. În jurul clădirii Guvernului se află un dispozitiv de jandarmi, maşini de Pompieri, maşini SMURD de multiple victime, precum şi echipaje de prim-ajutor.

Pe plasmele mari amplasate în Piaţă este scris „Jos statul de drept!”, „Macovei o să ţi-o iei!”, „Stop proceselor staliniste!”, „Run Codruţa, run!”, „Iohhanel. România lucrăturii bine făcute”, „Abuzurile voastre au îngrădit libertatea noastră”.

Manifestanţii se întind şi pe bulevardele care dau în Piaţa Victoriei – Kiseleff şi Aviatorilor.

Update: Codrin Ștefănescu se află în Piața Victoriei printre protestatari. „Oamenii au venit să protresteze împotriva unei puteri oculte, au nenorocit capitalul românesc, medici, profesori, se află într-o putere secretă și au distrus această țară. Oamenii au speranța că nu vom ceda și vom merge până la capăt și vom aduce normalitatea. Oamenii își cer votul lor, spun că vor să trăiască într-o țară normală, nu una aflată sub teroare. Este un număr imens de protestatari”, a declarat Codrin Ștefănescu.

Update: Valuri de oameni vin din toată țara în Piața Victoriei. Oamenii sunt foarte supărați, dar se tem să vorbească. Cei din Dolj au venit ultimii, dar sunt peste 10.000. Protetatarii susțin că nu au fost plătiți de nimeni ca să vină aici.

Organizația din Bihor a venit cu un tricolor imens pe care l-a desfășurat în Piața Victoriei.

După miting, protestatarii anunță ca dacă lucrurile nu se vor rezolva, vor mai veni și altădată.

Update: Mii de oameni se îndreaptă în continuare spre Piața Victoriei. Mai sunt două ore până la marele miting. Zeci de mii de oameni se află deja în fața Guvernului. Oamenii sunt îmbrăcați în alb.

Update: Manifestanții aflați în Piața Victoriei au încins și o horă.

Update: Sunt deja sute de mii de manifestanți PSD în Capitală. Liviu Dragnea, premierul Viorica Dăncilă și ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, vor fi printre liberii PSD care vor susține discursuri în fața mulțimii adunate în Piața Victoriei.

O parte din membrii filialelor PSD au ajuns în Capitală încă de la orele prânzului, fiind toţi îmbrăcaţi cu tricouri albe sau cu ii, purtând în piept logo-ul protestului, cu mesajul „Jos statul paralel”.

Și Liviu Pleșoianu a anunțat că va ține un discurs în limba engleză.

Sediul Guvernului a fost învelit într-un steag uriaș.

Nu au lipsit nici incidentele în jurul Palatului Parlamentului. Cei de la Mișcarea Rezist au încercat să-i provoace pe protestatari.

Update: Zeci de mii de oameni pe bulevardul Kiseleff care se îndreaptă spre Piața Victoriei. Aceștia vin dispre Arcul de Triumf spre Piața Victorie. Sunt alte mii de persoane care vin pe alte rute. Aceștia scandează printre altele: „Vrem libertate nu fraternitate cu Securitatea”, „Ultima soluție e în Constituție”.

Pe de altă parte, au fost luate măsuri fără precedent de autorități. Au fost aduși jandarmi din țară pentru marele miting PSD.

Update: Sunt deja mii de manifestanți în Piața Victoriei, până la ora 18.00 ar trebui să se strângă persoanele care vor participa la miting. Sunt deja proiectate ecrane, unde acum este transmis meciul Simonei Halep. Delegația din Telorman, Gorj, Bacău sunt deja prezente, în jur de 14.000-15.000 vor veni din Dolj, 10.000 din Giurgiu, Ialomița.

Foarte mulți jandarmi prezenți în Piața Victoriei, cât și pe bulevardele adiacente. De la ora 14.00, bulevardele sunt închise circulației. Unele bulevarde au fost blocate cu bucăți mari de beton pentru a împiedica mașinile să ajungă în această zonă. Numărul foțelor de ordine este unul impresionant. Pe lângă jandarmi, sunt și pompieri și mașini SMURD. Piața Victoriei arată ca o fortăreață.

Știre inițială: Zeci de mii de manifestanți au ajuns deja în Capitală, sunt grupați în piețele din București, urmând să ajungă în Piața Victoriei pentru mega-mitingul PSD care începe la ora 20.00.

Alte zeci de mii de protestatari, simpatizanți și membrii PSD sunt în drum spre Capitală, în tren, în autocare sau în mașinile proprii.

400.000 de oameni sunt așteptați să se afle în Piața Victoriei la ora mitingului.

loading...

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here