Vaslui: Persoană cercetată după ce a încercat să ofere mită unui polițist de frontieră

0
90

Un agent de poliție din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, Punctul de Trecere a Frontierei Albița a sesizat, în data de 28 august a.c., Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Vaslui despre faptul că un cetățean din Republica Moldova i-a oferit suma de 100 de euro în legătură cu îndeplinirea unui act contrar îndatoririlor sale de serviciu.

În fapt, cetățeanul a introdus în pașaport, înainte să se prezinte la controlul de frontieră, suma de 100 euro, context în care acesta i-a solicitat polițistului de frontieră să-i permită intrarea în România, deși avea interdicție în acest sens ca urmare a depășirii termenului de ședere.

În urma denunțului, ofițerii de poliție judiciară din cadrul DGA – Serviciul Județean Anticorupție Vaslui, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, au constatat că aspectele sesizate se confirmă, fiind întocmit dosar de cercetare penală, în care s-a dispus continuarea urmăririi penale față de suspect, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, acesta fiind cercetat în stare de libertate.

loading...

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here