De astăzi: Amenda pentru lipsa rovinietei se va prescrie în 4 luni

0
383

Din 14 septembrie, în cazul lipsei rovinietei valabile, aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se va prescrie în termen de patru luni de la data săvârșirii faptei, în condiţiile în care – în momentul de faţă – termenul de prescriere este de şase luni. Măsura va fi introdusă de Legea nr.60/2018 pentru modificarea și completarea art. 9 din OG nr.15/2002

În noua formă, Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România va prevede şi că, pentru lipsa rovinietei valabile, procesul-verbal de constatare a contravenției se comunică contravenientului în termen de cel mult 2 luni de la data aplicării sancțiunii contravenției.

În intervalul de la data săvârșirii contravenției până la data comunicării procesului-verbal de constatare a contravenției NU se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru lipsa rovinietei valabile pentru același vehicul.

De asemenea, pe lângă prescrierea în termen de patru luni, Legea nr. 60/2018 introduce un nou alineat potrivit căruia Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A. trebuie să asigure accesul utilizatorilor la baza de date pentru verificarea existenței și valabilității rovinietei și peajului.

loading...

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here