Comentatorul sportiv Gheorghe Şoană a murit! Avea 73 de ani…

0
595

Gheorghe Șoană, unul dintre cei mai îndrăgiți comentatori sportivi ieșeni, a murit marţi, 18 septembrie 2018, la vârsta de 73 de ani. O boală necruțătoare l-a slăbit în ultimile luni.

Alintat “Genu”, fostul jurnalist s-a născut la Iaşi, pe 11 iunie 1945, şi locuia în Bucureşti de vreo 5 ani unde a decedat.

Colaborator la Radio România Iaşi din anul 1995, când a ieşit la pensie ca general în rezervă, Gheorghe Șoană a comentat sute de partide de fotbal, rugby și din alte discipline sportive în cei peste 20 de ani de activitate petrecuți la microfon și a relatat de la foarte multe competiții naționale și internaționale.

A scris şi două cărţi de sport, “Dan Irimiciuc – Muschetarul de bronz”, apărută în 2002, şi “55 de ani de rugby la Iaşi”, apărută în 2007. Gheorghe Șoană a fost o adevărată enciclopedie, iar dispariția sa va lăsa un gol imens în radioul ieșean şi nu numai.

Pentru cei care l-au cunoscut și vor să îl conducă pe ultimul drum, joi, 20 septembrie, ora 12:00, are loc înmormântarea, la Cimitirul Ghencea Militar din Bucureşti. Colegii, sportivii și radioascultătorii vă vor păstra mereu în suflet, “Domnule General”!

loading...

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here