I-a dat foc concubinei

0
383

La data de 10.10.2018, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi a formulat propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul Raţă Iulian Ilie, în vârstă de 41 ani, cercetat pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat.
In fapt, s-a reţinut că, în data de 07.10.2018, în timp ce se aflau într-un imobil în construcţie unde locuiau efectiv, pe fondul unei dispute casnice şi al consumului de băuturi alcoolice, inculpatul a lovit-o cu palmele la nivelul feţei pe concubina M.A.M. Ulterior, iritat de faptul că persoana vătămată a continuat să consume vin, inculpatul a aruncat, dintr-un recipient, aproximativ 0,5 litri benzină pe corpul concubinei sale, căreia i-a dat foc cu ajutorul unei brichete.

Victima a suferit leziuni concretizate în arsuri de gradul II şi III pe aproximativ 50% din suprafaţa corporală (faţă, regiunea cervicală, trunchi, membrele superioare, faţa anterioară ambele coapse), care au pus în primejdie viaţa acesteia.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Iaşi a dispus măsura arestării preventive pe o durată de 30 de zile.

Facem precizarea că propunerea formulată sau luarea unor măsuri procesuale, aşa cum sunt acestea reglementate de Codul de procedură penală, nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

loading...

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here