Alături de pelerini, de Sfânta Parascheva – voluntariat şcolar, cu prilejul Zilelor Iaşului

0
43

Liceul Tehnologic Economic de Turism, Iaşi a realizat activitatea devenită tradiție, proiectul Hrană pentru pelerini şi suflet, în parteneriat cu Protopopiatul I, din Iaşi. Ajunsă la a-VIII-a ediţie, cooptând un număr tot mai mare de elevi de la un an la altul, activitatea a căpătat amploare în timp, astfel încât, pe data de 12 octombrie 2018, cca. 100 de elevi ai şcolii, coordonaţi şi însoţiţi de cadre didactice au fost prezenţi în zona Catedralei Mitropolitane, alături de pelerinii sosiţi în orașul nostru din diferite localităţi pentru a se ruga și a se reculege în fața moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva, cu prilejul hramului.
Organizarea propriu-zisă a evenimentului a implicat, în termen de trei săptămâni, un număr mult mai mare de voluntari, profesori şi elevi, în jur de 500, care au pregătit şi oferit pelerinilor pachete constând în: fructe, dulciuri, ceai cald, suc, apă şi cafea.
Creându-se o atmosferă de solidaritate umană şi de implicare socială, activitatea şi-a atins scopul principal, şi anume: sensibilizarea elevilor şi cultivarea sentimentului de altruism, milostenie, îmbogăţire spirituală, dar în egală măsură şi responsabilizarea acestora în vederea realizării unor activităţi cu participare colectivă, ce presupun: spirit de echipă, învățare experiențială, interdisciplinaritate. Momentul a reprezentat, pentru toţi cei implicaţi direct, ocazia de a resimţi şi de a transmite şi celorlalţi bucuria de a dărui.

loading...

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here