Wizzair și Ryanair, acuzate că înșeală pasagerii

0
364

Autoritatea Antitrust din Itaia a efectuat investigații privind politica bagajelor de mână a companiilor aeriene low-cost Ryanair și Wizz Air, ce urma să intre în vigoare de la 1 noiembrie 2018. Cele două companii erau hotărâte să introducă noi costuri pentru bagajele de mână, insa Autoritatea Antitrust a ordonat ca măsură de precauție suspendarea noilor reguli.

Acuzate de concurență neloială și inducerea în eroare a călătorilor la cumpărarea biletului

Autoritatea Antitrust care se ocupă cu reglementarea în domeniul concurenței pe piață și garantarea bunăstării consumatorului a precizat ca „plata suplimentară a bagajului de mână oferă o reprezentare falsă a prețului real al biletului și nu reprezintă o concurență loială față de prețurile altor companii aeriene, înșelând consumatorul”. Prin urmare, Ryanair și Wizzair vor trebui să suspende temporar orice activitate care are ca scop solicitarea unei suprataxe a tarifului standard pentru transportul bagajelor de mână mari și să pună la dispoziția consumatorilor, la bordul navei a spațiului liber echivalent cu cel existent pentru transportul bagajelor de mână în aeronavă.

În nota Autorității Antitrust se mai regăseste ca „Bagajul de mână (trolley) reprezintă un lucru indispensabil pentru pasager și nu un supliment, trebuie inclus în plata standard.”

Companiile trebuie să notifice autoritatea în termen de 5 zile de la luarea măsurilor luate în conformitate cu decizia.

Ryanair își propusese ca de la 1 noiembrie să taxeze inclusiv bagajele de mână, pe site-ul companiei fiind precizat: „Toate bagajele de mână vor fi taxate cu suma de 8 euro dacă o faci on-line cand îți cumperi biletul și 10 euro în aeroport. Poți să introduci un bagaj mic de cabină cu o dimensiune de maxim 40 x 20 x 25 (adică geantă de laptop) gratuit pe care e obligatoriu să-l bagi sub scaun. În caz că achiziționezi pachetul de „priority boarding” (îmbarcare prioritară), acesta va include și bagajul mare de cabină și e ceva mai ieftin – 6 euro dacă o faci on line sau 8 euro dacă îl achiziționezi la aeroport.”

Noua politică a Wizz Air

Clienţii Wizz Air ar fi putut duce la bord, de la 1 noiembrie, un singur bagaj de mână gratuit, de 40x30x20 cm. Numai pasagerii care au achiziţionat Wizz Priority pot lua în cabină şi o geantă tip troller (55x40x23 cm). Wizz Priority este un serviciu care include un bagaj de mână gratuit (40x30x20 cm) şi un troller (55x40x23 cm) care poate fi transportat la bord, check-in prioritar şi îmbarcare prioritară, cu preţuri începând de la 5 euro. Wizz Air a introdus şi un nou tip de bagaj de cală de 10 kilograme, cu preţuri ce încep de la 7 euro.

loading...

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here