Primăria Iaşi: Elevii de 10 de la Evaluarea Națională și Bacalaureat vor fi premiați

0
273

Cei 35 de elevi din județul Iași care au reuşit să obţină nota maximă la Evaluarea Naţională, la care li se adaugă cei 16 absolvenţi de liceu cu media 10 la Bacalaureat vor fi premiaţi în cadrul unei festivităţi care va avea loc joi, 18 iulie, de la ora 12.00 la Palatul Roznovanu.

„Acest gest de apreciere față de rezultatele excepționale ale elevilor și profesorilor a devenit o obişnuinţă pentru Primăria Municipiului Iaşi. Ca și ani precedenți, nu le vom da bani, ci câte un eReader şi, desigur, diploma și coroniţa pe care o merită cu toţii”, a declarat primarul Mihai Chirica.

În urma examenelor de Evaluare Naţională, 36 de elevi din judeţul Iaşi au obţinut medie maximă, 12 dintre aceştia provenind de la Colegiul „Emil Racoviță”, 11 de la Colegiul Național, 5 de la Colegiul „Costache Negruzzi”, 2 de la Colegiul „Mihail Sadoveanu” din Pașcani, 2 de la Școala Gimnazială „Alexandru cel Bun” și câte unul de la Liceul de Informatică „Grigore Moisil”, Colegiul de Artă „Octav Băncilă” și Școala Gimnazială „Alecu Russo”.

Dintre cei 16 „zeciști” de la Bacalaureat, 6 au finalizat studiile la Colegiul Național, 3 la Colegiul „Costache Negruzzi”, 3 la Colegiul „Emil Racoviță”, 3 la Colegiul „Garabet Ibrăileanu” și 1 la Liceul „Vasile Alecsandri”.

 

 

loading...

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here