Un deputat de Iași atacă: ”Parteneriatul public-privat pentru construirea autostrăzii este un experiment la fel de sucit ca întreaga guvernare”

0
233

Parteneriatul public-privat pentru constuirea autostrăzii Iași-Tg.Mureș a devenit subiect criticat des în ultima perioadă, atât de oamenii politici, cât și de oricine vrea să-și dea cu părerea, funcție de cât de informat este.

Deputatul Petru Movilă este unu (poate cel mai vehement) dintre oamenii politici care și-au spus părerea în termeni duri privind tărăganarea construirii Autostrăzii Iași-Târgu Mureș și  mai ales despre parteneriatul public-privat.

Am spus de la început că parteneriatul public – privat este un experiment la fel de sucit ca întreagă guvernare PSD + ALDE.
Tot de prin 2017 am spus că trebuie să facem toate demersurile necesare ca legea pentru construcția autostrăzii Iași – Tg. Mureș să fie aplicată corect și nu speculată până să rămână fără un fundament real. Nu văd, în jurul acestui proiect, decât părerologi și oportuniști care-și fac imagine dând din când în când un comunicat, însă fără să fi intrat vreodată la Ministerul Transporturilor sau la CNAIR. Din această categorie fac parte 95 la sută din politicienii locali, în frunte cu președintele PSD Iași, Maricel Popa, care nici măcar nu știe de unde începe exact autostrada și unde se termină.

Pentru că este ieșean, mi se pare mai grav comportamentul lui Maricel Popa decât cel al premierului  Dancila, care și-a dat seama abia acum că parteneriatul public – privat este eronat din toate punctele de vedere. Ar trebui să bată lunar la ușile Bucureștiului și să întrebe ce s-a mai întâmplat cu autostrada de când a fost ultima dată, dar e greu când nimeni nu știe cine ești. Nu-i așa, Maricele?

Însă, nici cu Dancila nu îmi e rușine. Este o competiție strânsă între cei doi pentru titlul de bufon. Când primul om al Guvernului se ascunde în spatele unei instituții care are total alt rol înafara de a-și da cu părerea despre autostrăzi este trist pentru că arată cât de slabi sunt cei din Guvern.

Dacă pentru cei câțiva kilometri ai autostrăzii Comarnic – Brașov avem nevoie de aviz CSAT, pentru cei 300 de km ai autostrăzii Iași – Tg. Mureș, oare ne trebuie avizul NASA sau al lui Putin?!
Când avem nevoie de un paravan ca CSAT-ul pentru a construi o autostradă este clar că ceva trebuie restartat în țară asta. Și trebuie început cu Guvernul
”, susține deputatul Petru Movilă.

 

loading...

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here