La Iași se desfășoară etapa interjudeţeană a concursului „Cu Viaţa Mea, Apăr Viaţa”

0
668
Pe 23 iunie 2017, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) al județului Iași, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi (ISJ), organizează etapa interjudețeană a concursului „Cu Viaţa Mea, Apăr Viaţa”. Competiția, la care participă echipajele câștigătoare ale etapelor județene din Iași, Botoșani și Suceava, se va desfășura pe Stadionul „Emil Alexandrescu”, din municipiul Iaşi, începând cu ora 11:00.
Participanții la competiție vor avea de parcurs două probe practice: „Transportul asistat al unui accidentat așezat pe targă pe distanța de 50 m” și „Deplasarea cu masca pe figură într-un raion cu obstacole, contaminat”. La final vor susține și o probă teoretică constând într-un test grilă cu întrebări referitoare la situații de urgență. Concursul se desfășoară în conformitate cu Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursurilor, postat pe site-ul ISUJ Iaşi, www.isujis.ro, secțiunea <Prevenire – Informare Preventivă – Concursuri pompieri>. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Mihail Grigore Sturdza” al Judeţului Iaşi apreciază interesul elevilor de a-și îmbunătăți cunoștințele referitoare la modul de comportare în situații de urgență și doresc mult succes echipajelor participante!
loading...

Comentarii: