UPDATE: Crimă urmată de sinucidere la Mironeasa

0
2593

UPDATE: Potrivit anchetatorilor, descoperirea macabră a fost făcută în această dimineaţă, în jurul orei 6:30, de către copilul cel mai mare dintre minori, în vârstă de 10 ani, care locuia cu părinţii. Speriat, acesta a alertat vecinii, care au solicitat intervenţia autorităţilor. În momentul producerii crimei urmată de sinuciderea făptaşului, toţi cei şase copii minori dormeau în locuinţă. Aceştia mai au alţi trei fraţi majori, care nu locuiesc în imobil. Cel mai probabil, minorii vor ajunge în grija statului.

 

O femeie de 43 de ani, din Mironeasa, a fost ucisă cu sânge rece chiar de concubin, în vârstă de 49 de ani, în cursul nopţii trecute. După comiterea faptei, bărbatul s-a sinucis. În urma lor au rămas pe drumuri nouă copii, dintre care şase minori. Potrivit anchetatorilor, femeia era imobilizată la pat, iar el era cunoscut în localitate ca fiind consumator de alcool. Ea a fost ucisă prin strangulare.

 

Citeşte ŞI: EXCLUSIV: CRIMĂ la Andrieşeni! Tânăr ucis cu parii de trei petrecăreţi, în faţa discotecii din localitate

 

Martorii susţin că bărbatul obişnuia să-şi bată frecvent concubina. După comiterea crimei, autorul a mers într-o cameră alăturată unde s-a spânzurat. Cei doi concubini făceau parte din familii defavorizate. La faţa locului au sosit poliţiştii, criminaliştii şi un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.

loading...

Comentarii: