Examenul pentru permis, monitorizat audio şi video, la Iaşi

0
4047

Examenul pentru obţinerea permisului de conducere este mai greu de fraudat pentru că este supravegheată audio-video şi proba practică. La Iaşi, sistemul a fost implementat de săptămâna trecută. Totodată, pentru reducerea numărului de accidente grave, autorităţile vor ca maşinile implicate în accidente să fie supuse unei inspecţii la RAR, după reparaţie. Mai mult de jumătate dintre cei care vor să devină şoferi pică examenul. Examenul pentru obţinerea permisului de conducere este acum supravegheat audio-video de la începutul probei şi până la sfârşit. Cel puţin aşa a hotărât Parlamenul care marţi a adoptat legea care modifică Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Noua lege va intra vineri în vigoare. Măsurile au fost luate pentru eliminarea „fabricilor pentru permise” după ce în ultimii ani, au fost înregistrate mai multe cazuri de fraudă la obţinerea permisului de conducere, cel mai celebru fiind cel de la Piteşti unde aproape toţi agenţii de la Serviciul permise au ajuns după gratii. Concret, de acum toate probele examenului vor înregistrate video, în condiţiile în care până acum erau monitorizate doar probele teoretice. Astfel, la articolul 23, după alineatul (9) s-au introdus patru noi alineate, cu următorul cuprins: ”(9-1) Pentru asigurarea şi verificarea legalităţii examenului de obţinere a permisului de conducere, modul de desfăşurare a probei teoretice se înregistrează video, iar în cazul probei practice atât video, cât şi audio, cu sisteme tehnice de monitorizare. Pentru proba practică, sistemele tehnice de monitorizare se instalează pe autovehiculele folosite la susţinerea probei practice”.

 

Sunt însă şi excepţii de la aceste prevederi. Nu se înregistrează audio sau video proba practică susţinută pentru categoriile AM (mopede), A1 (motociclete cu cilindree maximă de 125 centimetri cubi), A2 (motociclete cu puterea maximă de 35 kw) şi A (motociclete cu sau fară ataş si triciclu cu motor cu puterea de peste 15 Kw). Cei responsabili cu asigurarea sistemelor tehnice de monitorizare audio-video sunt poliţiştii Serviciului public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, care, de altfel, şi organizează examenul de obţinere a permisului de conducere. Proceduri simplificate Legea prevede şi alte măsuri, care sunt menite să simplifice procedurile de examinare auto. Concret, certificatul de cazier judiciar, care trebuie ataşat la dosarul de înscriere la şcoala de şoferi, va fi eliberat de acum fără plata taxei extrajudiciare de timbru, taxă pentru care, până acum, candidaţii la permis erau nevoiţi să facă un drum în plus la oficiul poştal. În plus, sunt scutite de taxe extrajudiciare de timbru la examinarea pentru permis persoanele cu handicap fizic, pentru obţinerea permisului de conducere valabil pentru autovehiculele din categoriile A, A1, B şi B1, adaptate infirmităţii lor, precum şi membrii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare acreditaţi în România, pe bază de reciprocitate. Totodată, cei care trec examenul auto pot plăti taxa pentru eliberarea permisului de conducere şi online, prin intermediul serviciului Internet Banking, sau prin virament bancar către contul deschis de fiecare prefectură din ţară. Specialişti: Măsurile sunt bine-venite Specialiştii susţin că modificările sunt bine-venite, dar autorităţile nu ar trebui să se limiteze la acestea şi să implenteze şi alte măsuri care ţin de pregătirea cursanţilor. „Până acum, un candidat, în cazul în care era respins pe nedrept, nu avea cum să se apere. Este clar că există necesitatea supravegherii audio-video a examenului. Depinde însă cum vor fi poziţionate camerele. Ar mai fi nevoie şi de alte măsuri.

 

De pildă, aşa cum se întâmplă în multe ţări din Europa, pentru mai buna pregătire a candidaţilor, aceştia ar trebui să li se permită să poată ieşi în trafic cu un şofer care să îndeplinească anumite condiţii – de vârstă, de experinţă, ca să se perfecţioneaze. Este clar că în acel moment examinatorul va avea ce examina. Se practică şi în SUA şi în mai multe state europene. O persoană care a făcut cele 30 de ore de conducere în cadrul şcoli nu este foarte bine pregătită, iar examinatorul o poate pica dacă vrea. Examenul durează minimum 25 de minute, dar poate dura şi 50 de minute. Sunt tot felul de situaţii în care nu se pot cuantifica exact greşelile candidaţilor. De exemplu, la asigurare. Este discutabil cât trebuie să mişti capul în stânga sau în drepta pentru a te asigura”, a explicat prof. Adrian Caşcaval, preşedintele Federaţiei Naţionale Patronale a Formatorilor din Transportul Rutier din România (FNPFTRR).

 

La rândul său, prof. Constantin Cojocaru, preşedintele Asociaţiei Patronale a Şcolilor de Conducere Auto „Eurostart”, arată că este nevoie de legi drastice pentru ca şoferii să fie mai bine pregătiţi şi, astfel, să scadă numărul accidentelor grave. „Din informaţiile noastre, nu este vorba de nişte camere video, ci de nişte tablete cu care se va filma examenul. Nu se specifică nicăieri cum trebuie poziţionate acele tablete, din ce unghi se va filma. Vom vedea în timp dacă este mai bine sau mai rău. În principiu, aceste măsuri sunt bune. Dacă vrem performanţă şi să nu mai vedem sânge pe şosele avem nevoie de nişte legi drastice. Avem  nevoie, de asemenea, de o legislaţie coerentă, cu prevederi foarte clare”, a declarat prof. Constantin Cojocaru.

Monitorizarea audio-video a examenului pentru permis nu sunt singurele surprize pregătite de autorităţi. De la 1 septembrie reintră în vigoare Ordinul Ministerului Transporturilor 733/ prin care se stabilesc noi reguli privind funcţionarea şcolilor de şoferi, după ce timp de mai mulţi ani a fost blocat de contestaţii în instanţă. Cele mai importante măsuri se referă la suspendarea activităţii şcolilor de şoferi care nu au promovabilitate de peste 50% într-un an, cu exceptia primului an de funcţionare, când se acceptă un procent de 40%. Dacă au promovabilitate mai mare de 60%, la cererea şcolilor, acestea pot să reducă numărul de ore practice de instruire a elevilor.

 

De asemenea, şcolile de şoferi vor fi obligate să deţină săli încăpătoare dotate corespunzător pentru cursurile de legislaţie rutieră. Pe de altă parte, persoanele fizice care îşi desfăşurau activitatea de instructor auto sunt obligate să-şi facă PFA (persoană fizică autorizată). Prin acelaşi ordin, fiecare şcoală de şoferi este obligată să-şi doteze flota cu camere video pentru procesul de pregătire a cursanţilor. Camerele video trebuie să aibă două direcţii: câmp rutier şi interiorul maşinii. Ordinul nu spune însă şi ce caracteristici tehnice trebuie să aibă camerele.

 

O altă măsură menită să crească siguranţa rutieră este obligativitatea proprietarilor de maşini  implicate în accidente grave de a face o inspecţie la RAR, după reparaţie. Specialiştii pun la îndoială oportunitatea introducerii pragului de promovabilitate, din cauza diferenţelor foarte mari dintre şcolile de şoferi. ”Acest procent de promovabilitate este şi în strategia naţională privind siguranţa rutieră. Nu cred că este cea mai bună soluţie, obiectivitatea celor care decid promovabilitatea este discutabilă. Dacă ne uităm la rezultatele din ţară, vom observa că sunt diferenţe extrem de mari. De pildă, la Iaşi procentul de promovabilitate este de circa 20%, iar la Craiova sare de 80%. După aceste procente, am putea trage concluzia că în Craiova sunt cele mai bune şcoli şi cei mai buni instructori, iar la Iaşi cei mai slabi. Eu vă spun că asta nu este adevărat”, a explicat prof. Adrian Caşcaval, preşedintele FNPFTRR.

loading...

Comentarii: