A plătit din propriul buzunar numai să scape de Politehnica Iaşi!

0
856

Dacă rugbiştii de la Politehnica Iaşi s-au retras sau nici nu s-au înscris în „Cupa Regelui”, competiţie care a debutat pe 5 august, contează acum mai puţin. SuperLiga bate la uşă, prima etapă fiind programată pe 26 august, însă formaţia pregătită de antrenorii Cosmin Raţiu şi Ioan Iftode continuă să încaseze lovitură după lovitură, de parcă bugetul alocat de Fundaţia Sportului Ieşean, de doar 500.000 de lei pentru întreg sezonul 2017/2018, n-a fi îngenuncheat-o suficient!
Motivul pentru care Politehnica nu s-a mai prezentat la startul „Cupei Regelui” a fost că n-a avut destui pilieri cât prevede regulamentul. Unul din puţinii „stâlpi”, C. Chiriac, a părăsit de câteva luni echipa şi îşi caută norocul prin Anglia, dar iată că formaţia ieşeană a mai suferit o cruntă pierdere la începutul săptămânii. Şi tot la nivelul pilierilor.
„Nu mai puteam progresa aici”
Ascensiunea continuă manifestată de Vasile Bălan (25 de ani) nu putea trece neobservată, mai ales că în afară de calităţile cumva clasice ale unui pilier el are o capacitate de explozie comparabilă cu a sprinterilor, neezitând să se năpustească asupra terenului de ţintă advers atunci când sesiza un culoar numai bun de înscris un eseu. El a intrat în atenţia marilor cluburi autohtone, dar şi în vizorul selecţionerului echipei naţionale a României, unde a şi fost convocat pentru a se acomoda cu lotul. Situaţia dificilă pe care o traversează Politehnica din punct de vedere financiar încă de la finalul anului trecut l-a determinat pe jucătorul transferat în 2014 de la Bârlad pe 1.500 de euro, cât prevede grila de formare, să analizeze cu maximum de atenţie varianta despărţirii de gruparea din Copou. „Simţeam că aici nu mai pot progresa”, a mărturisit rugbistul şi a început să pună în balanţă ofertele de la Timişoara Saracens, Ştiinţa Baia Mare, Steaua, CSM Bucureşti şi Dinamo.

 

Spune că şi-a negociat timp de două luni transferul de la Politehnica, încercând să plece pe o sumă cât mai apropiată de cea pe care Iaşul a achitat-o pentru a-i obţine semnătura. „Eu mai aveam un an de contract cu Politehnica, dar n-aş mai fi rezistat. Clubul a cerut 5.000 de euro pe mine, dar sunt totuşi mulţi bani. La începutul anului n-am fost plătit patru luni la rând, iar în contract scrie că după doar două luni pot deveni jucător liber. Am rămas şi am ajutat în continuare echipa, dar acest lucru n-a fost apreciat… În schimb mi-au fost oferite numai întârzieri salariale. Eram duşi cu vorba de pe o săptămână pe alta şi câte două-trei luni. M-am săturat de minciuni!”, susţine pilierul, iar în cele din urmă s-a ajuns la 4.000 de euro pentru a fi oficializată despărţirea, dar jumătate din bani a achitat-o din propriul său buzunar de rugbist al cărui salariu maxim a fost de 2.500 de lei lunar. Cealaltă jumătate a achitat-o noul său club, CSM Bucureşti. „CSM mi-a acceptat toate condiţiile, este o echipă tânără, în formare, şi cred că este cea mai bună alegere pentru mine”, a motivat Bălan, care a precizat şi principalul său obiectiv: „Vreau să devin cât mai repede component de bază al lotului naţional al României”„Bălan a plecat pe o sumă mult mai mică decât valoarea sa de piaţă şi asta tocmai datorită faptului că am dovedit înţelegere faţă de el”, a replicat Vasile Manole, preşedintele CS Politehnica Iaşi.

 

Rezistenţă prin reconstrucţie
Fostul pilier al Politehnicii nu este prea optimist în privinţa viitorului sezon al echipei ieşene: „Dacă nu vor fi transferaţi repede patru-cinci pilieri nici nu va putea evolua în SuperLigă! Salariile nu mai sunt plătite din mai, iar primii bani de la Fundaţia Sportului Ieşean ni s-a spus că vor apărea prin septembrie! Este posibil să mai plece jucători”, a dezvăluit Vasile Bălan, următorul rugbist ofertat fiind Daniel Plai, dar în schimbul plecării sale la Dinamo clubul ieşean a solicitat tot 5.000 de euro, negocierile fiind considerate închise de preşedintele Politehnicii. Aceeaşi sumă a fost pusă şi pe umerii lui Vaman, care avea o ofertă de la o echipă din Frankfurt, dar în cele din urmă s-a lăsat de rugby deşi era un demi pe care echipa se putea baza, iar de Semisi nu se mai ştie nimic, în cazul său clubul din Copou demarând deja formalităţile pentru a fi suspendat.
„Vom avea cei şase pilieri pentru a respecta regulamentul, aşa că echipa este înscrisă şi va participa în SuperLigă. Obiectivul însă nu poate fi prea îndrăzneţ. Trebuie să rezistăm în elita rugby-ului românesc şi să reconstruim cât mai repede formaţia care are acum o medie de vârstă de 21 de ani”, a adăugat Vasile Manole, precizând că lotul numără acum treizeci de jucători, dintre care şapte sunt juniori promovaţi de la echipa pregătită de antrenorul Mihai Stuparu.

Sursa: Ziarul Evenimentul

Comentarii: