UMF Iași, prima Universitate de Medicină și Farmacie din România cotată în Times Higher Education World University Rankings

0
961

La indicatorul vizibilitatea academică la nivel internațional, UMF Iași se situează pe primul loc în țară și în primele 500 de universități din lume (locul 428)

Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași (UMF Iași) este singura instituţie de învăţământ medical românesc cotată în topul realizat de Times Higher Education World University Rankings 2017-2018, dat publicității pe 5 septembrie 2017. Din România, doar cinci instituții au intrat în acest top al celor 1000 de universități de elită din lume: Universitatea «Babeş-Bolyai» Cluj – Napoca (601-800), Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi (801-1000), Universitatea Bucureşti (801-1000), Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași (801-1000) şi Universitatea de Vest Timişoara (801-1000). Trebuie menționat că în această ediție, a 13-a, a topului Times Higher Education, UMF Iași înregistrează încă o premieră: este prima dată când o universitate de medicină din România intră în această prestigioasă clasificare mondială.

Dintre cele 20.000 de instituții de învățământ superior din lume, doar 1000 de universități (reprezentând 5%), din 77 de țări, au fost incluse în acest clasament. Au fost analizate aproape 62 de milioane de citări din 12.4 milioane de lucrări științifice de cercetare, din ultimii cinci ani, și răspunsurile a peste 20.000 de reprezentanți ai comunității academice internaționale din 140 de țări, cu privire la reputația academică a universităților. Datele de contact ale participanților la sondaj au fost extrase din baza de date Elsevier.

Clasificarea evaluează universitățile sub aspectul următoarelor cinci dimensiuni: activitatea de predare (30%), activitatea de cercetare (30%), impactul activităților de cercetare ca urmare a numărului de citări (30%), activitatea internațională (7,5%) și transferul de cunoștințe către mediul socio-economic (2,5%). În cadrul acestora se regăsesc 13 indicatori de performanță, cu valoarea atribuită în clasificarea generală.

La indicatorul vizibilitatea academică la nivel internațional, UMF Iași se situează pe primul loc în țară și pe locul 428 la nivel mondial, la transferul de cunoștințe către mediul socio-economic, pe locul doi, după Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca iar la indicatorii predare și cercetare pe locul patru între universitățile românești cotate în acest clasament. Indicatorul Activitatea Școlii Doctorale situează UMF Iași pe locul 814 la nivel internațional.

„Ranking-ul universitar reprezintă instrumentul de evaluare a performanțelor academice și a vizibilității naționale și internaționale. Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași a fost invitată să parcurgă sistemul Times Higher Education pentru anul 2018, iar clasarea reprezintă un loc onorant, în acord cu eforturile pe care cadrele didactice şi studenţii le-au depus şi le depun în activitatea didactică și de cercetare. Sunt convins că, în viitor, aceste eforturi vor duce la o clasare şi mai bună a universităţii noastre.” a declarat prof.univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași.

***

Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași a fost fondată în 1879, fiind una dintre cele mai vechi instituții de învățământ superior din România. UMF Iași face parte din Grupul celor 12 Universități de Educație și Cercetare Avansată. Dintre cei 11.444 de studenți, masteranzi, doctoranzi și rezidenți ai săi (8.508 studenți, 321 masteranzi, 359 doctoranzi și 2.256 rezidenți), 2.543 provin din 49 de țări altele decât România, ceea ce face Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași cea mai cosmopolită instituție de învățământ superior din estul Europei. Raportul de evaluare din 2016 al European University Association (EUA) – Institutional Evaluation Programme (IEP) califică Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” drept lider regional și național în domeniului învățământului superior.

loading...

Comentarii: