Decizie fără precedent a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în chestiunea creditelor în franci elvețieni

0
1162

Instituţiile bancare trebuie să prezinte, în contractele de credit, posibilele variaţii ale cursurilor de schimb valutar, subliniază Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în răspunsul la întrebările formulate în cazul Andriciuc.
Comunicatul Curia precizează: “În cazul în care o instituţie financiară acordă un împrumut încheiat în monedă străină, aceasta trebuie să furnizeze împrumutatului informaţii suficiente pentru a-i permite să adopte o decizie prudentă şi în cunoştinţă de cauză. Astfel, profesionistul trebuie să comunice consumatorului vizat orice informaţie pertinentă care îi permite acestuia să evalueze consecinţele economice ale unei clauze asupra obligaţiilor sale financiare. În anii 2007 şi 2008, doamna Ruxandra Paula Andriciuc şi alte persoane, care, în această perioadă, îşi primeau veniturile în lei româneşti (RON), au contractat cu banca română Banca Românească împrumuturi încheiate în franci elveţieni (CHF) în vederea achiziţionării unor imobile, a refinanţării altor credite sau a satisfacerii unor nevoi personale.
Potrivit contractelor de împrumut încheiate între părţi, împrumutaţii erau obligaţi să ramburseze ratele lunare ale creditelor în CHF şi au acceptat să îşi asume riscul legat de fluctuaţiile eventuale ale cursului de schimb al RON în raport cu CHF.
Ulterior, cursul de schimb valutar în cauză s-a schimbat în mod semnificativ în detrimentul împrumutaţilor. Aceştia au sesizat instanţele românesti pentru a se constata că, în conformitate cu prevederile unei directive a Uniunii1, clauza potrivit căreia creditul trebuie restituit în CHF fără a se lua în considerare eventuala pierdere care poate fi cauzată împrumutaţilor în considerarea riscului de schimb valutar, constituie o clauză abuzivă, care nu creează obligaţii în sarcina lor. Împrumutaţii afirmă printre altele că, la încheierea contractelor, banca şi-a prezentat produsul în mod părtinitor, evidenţiind numai beneficiile pe care împrumutaţii le-ar putea obţine în urma contractelor, fără să precizeze riscurile potenţiale, precum şi probabilitatea realizării lor. În opinia împrumutaţilor, în lumina acestei practici a băncii, clauza în litigiu trebuie să fie considerată ca fiind abuzivă.
În acest context, Curtea de Apel Oradea a solicitat Curţii de Justiţie să se pronunţe cu privire la întinderea obligaţiei băncii de a informa clienţii cu privire la riscul de schimb valutar legat de împrumuturile încheiate în monedă străină”.
Curtea Europeană constată că respectiva clauza aflată în discuţie face parte din obiectul principal al contractului de împrumut, astfel încât caracterul abuziv al acesteia poate fi examinat în raport cu directiva numai în cazul în care nu a fost exprimată în mod clar şi inteligibil.
Comunicatul Curia subliniază: “Obligaţia de rambursare a unui credit într-o anumită monedă constituie un element esenţial al contractului de împrumut, dat fiind că nu priveşte o modalitate accesorie de plată, ci natura însăşi a obligaţiei debitorului.
În această privinţă, Curtea aminteşte că cerinţa potrivit căreia o clauză contractuală trebuie redactată în mod clar şi inteligibil impune şi ca contractul să expună în mod transparent funcţionarea concretă a mecanismului la care se referă clauza respectivă. Eventual, contractul trebuie de asemenea să evidenţieze relaţia dintre acest mecanism şi cel prevăzut prin alte clauze, astfel încât consumatorul să fie în măsură să evalueze, pe baza unor criterii precise şi inteligibile, consecinţele economice care rezultă în ceea ce îl priveşte. Această chestiune trebuie examinată de instanţa română, având în vedere ansamblul elementelor de fapt pertinente, printre care se numără publicitatea şi informaţiile furnizate de împrumutător în cadrul negocierii unui contract de împrumut. Mai precis, revine instanţei naţionale obligaţia să verifice dacă banca a informat consumatorul cu privire la toate elementele care pot avea un efect asupra întinderii obligaţiei sale şi care îi permit acestuia să evalueze costul total al împrumutului său”. În acest context, Curtea precizează că instituţiile financiare trebuie să furnizeze împrumutaţilor informaţii suficiente pentru a le permite să adopte decizii prudente şi în cunoştinţă de cauză. Aceste informaţii trebuie să privească nu numai posibilitatea aprecierii sau a deprecierii valutei în care a fost contractat împrumutul, ci şi impactul pe care fluctuaţiile cursului de schimb valutar şi o majorare a ratei dobânzii la împrumuturile în moneda străină îl au asupra ratelor împrumutului.
Documentul mai arată: “Pe de o parte, împrumutatul trebuie să fie clar informat cu privire la faptul că, prin încheierea unui contract de împrumut într-o monedă străină, se expune unui risc de schimb valutar pe care îi va fi, eventual, dificil din punct de vedere economic să şi-l asume în cazul devalorizării monedei în care îşi primeşte veniturile. Pe de altă parte, instituţia bancară trebuie să prezinte posibilele variaţii ale cursurilor de schimb valutar şi riscurile inerente contractării unui împrumut în monedă străină, în special în ipoteza în care consumatorul împrumutat nu îşi primeşte veniturile în respectiva monedă”.
În final, Curtea subliniază că în ipoteza în care instituţia bancară nu şi-a îndeplinit aceste obligaţii şi, în consecinţă, se poate examina caracterul abuziv al clauzei în litigiu, revine instanţei naţionale sarcina să evalueze, pe de o parte, posibila nerespectare de către bancă a cerinţei de bună-credinţă şi, pe de altă parte, existenţa unui eventual dezechilibru semnificativ între părţile contractului. Această evaluare trebuie efectuată în raport cu momentul încheierii contractului în discuţie şi ţinând seama în special de expertiza şi de cunoştinţele băncii în ceea ce priveşte posibilele variaţii ale cursurilor de schimb valutar şi riscurile inerente contractării unui împrumut în monedă străină. În acest sens, Curtea subliniază că o clauză contractuală poate implica un dezechilibru între părţi care să nu se manifeste decât în cursul executării contractului.
Trimiterea preliminară permite instanţelor din statele membre ca, în cadrul unui litigiu cu care sunt sesizate, să adreseze Curţii întrebări cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea unui act al Uniunii. Curtea nu soluţionează litigiul naţional. Instanţa naţională are obligaţia de a soluţiona cauza conform deciziei Curţii, menţionează Curia.
Această decizie este obligatorie, în egală măsură, pentru celelalte instanţe naţionale care sunt sesizate cu o problemă similară.
Răspunsul CJUE vine la întrebarile adresate de instanţă din Oradea într-un caz deschis împotriva Băncii Românesti pe îngheţarea cursului francului elveţian.
(sursa:bursa.ro)

loading...

Comentarii: