VIDEO: Ateneul IAŞI îi va surprinde pe cetăţeni! Luna octombrie, lună de FOC

0
709

Directorul Ateneului Iaşi, Andrei Apreotesei, cel care a fost desemnat să reorganizeze activitatea cinematografelor, a susţinut ieri că două dintre aceste obiective, respectiv Victoria şi Republica, se află într-o stare avansată de degradare şi pentru reabilitare fi nevoie de un proiect în valoare de câteva milioane de euro.

Deocamdată, se doreşte schimbarea a măcar jumătate dintre scaune şi raşchetarea parchetului de la Victoria, pe banii Ateneului Iaşi, precum şi înlocuirea caloriferelor sparte de la Republica. Chiar şi aşa însă, în acest moment nu există autorizaţii de funcţionare din partea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), în cazul celor două cinematografe.

„Încercăm să menţinem cinematografele la un standard cât de cât onorabil pentru primirea spectatorilor. Nu ştiu cât şi cum va fi procesul de reabilitare, dar va dura câţiva ani. Suntem în discuţii cu Pompierii şi ISU, întrucât nu există autorizaţie de funcţionare. Vrem să le menţinem sigure, măcar foaierul, aceasta până la reabilitarea sălilor”, a spus Andrei Apreotesei.

Reamintim că, prin sentinţă judecătorească, în vara acestui an, Primăria Iaşi a reuşit să reintre în proprietatea cinematografelor Victoria, Republica, Tineretului şi Dacia, după un proces care a durat aproximativ şapte ani. Autorităţile locale doresc ca cinematograful Dacia să găzduiască spectacole pentru tineret, iar pentru cinematografele Victoria şi Republica se doreşte menţinerea lor în funcţiune.

Comentarii: