Modificare de ultimă oră la split TVA

0
881

Deşi ne aşteptam sa intre in vigoare de la 1 octombrie, plata defalcata a TVA (Split TV) a fost analizata astăzi de Comisia de buget-finanţe a Senatului.
Senatorii din comisie au modificat substanţial prevederile proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.23/2017, astfel că în urma propunerii senatorului PSD Ştefan Mihu, s-a ajuns la o solutie de compromis. A fost adoptat un amendament prin care să fie obligatorie plata defalcată a TVA doar pentru companiile care au contracte cu statul. . Pentru restul companiilor, măsura ar urma să fie opțională.
Un amendament se referă şi la cont. Acesta va putea fi executat silit numai pentru plata TVA, iar amenda la prima abatere este eliminată, fiind înlocuită cu un avertisment, cu argumentul complexității sistemului și al timpului scurt de implementare.
Senatul este prima cameră sesizată, iar propunerile comisie de buget vor fi supuse votului în plenul Senatului.
În cazul în care modificarea adoptată în comisie nu are acordul politic al Coaliţiei, se revine la prevederile iniţiale, prin vot în plen.
La acest moment, plata defalcată a TVA este prevăzută să intre în vigoare de la 1 octombrie, opţională pentru firme şi obligatorie de la 1 ianuarie 2018. Măsura a atras critici vehemente din partea firmelor, care atenţionează că aceasta va bloca economia.
Potrivit unui sondaj de opinie efectuat de compania de consultanţă PwC România, cel puţin şase luni este perioada de care au nevoie 72% dintre companii pentru implementarea plăţii defalcate a TVA şi mai puţin de 2% consideră că vor reuşi să o facă până la 1 ianuarie 2018.
Potrivit sondajului, 21% din cei peste 100 de participanţi la sondaj afirmă că au nevoie de mai mult de un an pentru implementarea noului sistem, însă cei mai mulţi (51,3%) estimează o perioadă de 6-12 luni. Mai mult de un sfert (26,1%) dintre reprezentanţii companiilor consideră că le sunt necesare 3-6 luni, în timp ce numai 1,7% văd fezabilă o adoptare a mecanismului TVA defalcat în intervalul de până la 3 luni oferit de autorităţi.

Comentarii: