Comunicat DNA: Precizari referitoare la date din Raportul IJ privind eficiența managerială a DNA

0
576

Ca urmare a faptului că, începând cu data de 4 octombrie 2017, în spațiul public apar informații prezentate ca fiind concluzii ale Raportului Inspecției judiciare privind eficiența managerială și modul de îndeplinire a atribuțiilor ce decurg din legi și regulamente de către conducere structurii centrale a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

Direcţia Naţională Anticorupţie îşi exprimă dezaprobarea faţă de modul în care conducerea Inspecției Judiciare gestionează datele conţinute într-un document provizoriu, în condițiile în care acest document nu este unul finalizat și nici nu a fost asumat de vreo instituție.

O primă versiune a Raportului a fost transmisă la data de 26 septembrie 2017, de către Inspecția Judiciară, Direcției Naționale Anticorupție, în vederea formulării de obiecțiuni. Obiecțiunile au fost trimise de către D.N.A. Inspecției Judiciare la data de 2 octombrie 2017 pentru a fi luate în considerare la redactarea versiunii finale a Raportului. Numai după valorificarea obiecțiunilor D.N.A., Raportul avizat şi discutat în şedinţa Secţiei pentru procurori a C.S.M. dobândeşte caracter definitiv şi devine public.

Prin prezentarea parţială, trunchiată şi scoasă din context a unor date din Raportul nefinalizat al Inspecției Judiciare, precum şi prin publicarea acestor date înainte de susținerea obiecțiunilor şi a punctului de vedere de către D.N.A., se creează o imagine falsă asupra rezultatului inspecţiei.

Având în vedere modul defectuos de gestionare a documentului sus menționat de către conducerea Inspecției Judiciare şi pentru o informare corectă a opiniei publice, ne rezervăm dreptul de a afişa forma integrală conținând concluziile privind “managementul procurorului șef al D.N.A. Laura Codruța Kövesi” și managementul celor doi procurori adjuncți ai D.N.A., din cuprinsul Raportului (document provizoriu) care ne-a fost transmis la data de 26 septembrie 2017.

Comentarii: