Proiectul „Rose” : 100.000 euro la Liceul Agricol Miroslava

0
835

Începând din această toamnă, Liceul Agricol „Mihail Kogălniceanu” din Miroslava demarează proiectul „Rose”, un proiect educaţional de nivel naţional, finanţat de Banca Mondială, la care s-au înscris 1.163 de licee din România. Liceul din Miroslava s-a calificat la runda I din acest proiect, obţinând o finanţare de 100.000 euro, bani pe care conducerea liceului intenţionează să_i folosească în dotarea a 4 săli de clasă și să organizeze meditaţii cu elevii.
„Acţiunea va începe în luna octombrie cu meditaţii la matematică și română la clasele de a XII-a pentru că ne dorim ca un număr cât mai mare de elevi să conștientizeze importanţa examenului de bacalaureat. Vom face, de asemenea, meditaţii cu elevii de clasa a IXa și a X-a pentru a acoperi golurile unor elevi mai puţin pregătiţi. Poate nu știţi, dar sunt încă destui elevi care ajung la liceu și nu știu tabla înmulţirii. E o problemă pe care vrem să o rezolvăm prin acest program”, a precizat prof. Constantin Timu, directorul liceului.
Programul „Rose” include pentru participanţi, în afara orelor de meditaţii, o masă la prânz, rechizite gratuite si material didactic corespunzător.

loading...

Comentarii: