Iată cum va fi vremea la Iaşi în timpul pelerinajului la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva

0
662

Zeci de mii de pelerini sunt aşteptaţi săptămîna aceasta la Iaşi pentru hramul Sfintei Parascheva. Pelerinii au început deja să sosească la Iaşi, iar forţele de ordine şi organizatorii au luat măsuri, mai ales că prognoza meteo nu anunţă vreme bună.

Sfânta Parascheva este sărbătorită în fiecare an pe 14 octombrie. Zeci de mii de pelerini sunt aşteptaţi şi anul acesta la Iaşi ca să o cinstească pe sfânta ocrotitoare a Moldovei. Anul acesta, pelerinii care vor veni să se închine la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva se vor putea închina şi la moaştele Sfintei Întâi Mucenițe și Întocmai cu Apostolii Tecla, aduse de la Mănăstirea Neamț,

Potrivit prognozei meteo, la începutul săptămânii pelerinii vor avea parte de vreme plăcută. Maxima zilei va fi de 14…15 grade Celsius, iar pe noapte se anunţă 4…5 grade Celsius.

Vremea se va încălzi uşor până joi, când temperatura maximă va fi de 18…19 grade, iar pe noapte se va înregistra în jurul a 9 grade.

De vineri, temperatura aerului va marca o scădere, până la medii ale valorilor maxime de 15…16 grade și ale minimelor în jurul a 7 grade. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi mai mare în zilele de 13 și 14 octombrie.

loading...

Comentarii: