O mamă și fiica ei au fost înjunghiate în timp ce dormeau de trei foști pușcăriași. Tânăra era însărcinată. Cutremurător ce a făcut pentru a-şi apăra copilul nenăscut. E halucinant cu cine au fost confundate victimele:

0
467

O mamă și fiica ei din Iași au fost înjunghiate în somn, în propria casă, de trei foști pușcăriași. Țintele celor trei nu erau însă cele două, ci agresorii au confundat victimele cu doi foști colegi ai lor din închisoare.

Trei foști deținuți extrem de violenți au fost trimiși în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, după ceau mutilat două femei, mamă și fiică. Cazul este unul halucinant, pentru că țintele agresorilor nu erau cele două, ci doi foști colegi din închisoare.

Corneliu Marolicaru (foto principal), Gheorghe Gherasim şi Sergiu Rotaru Gavriliuc au fost trimişi în judecată pentru tentativă la omor, ei fiind deja încarceraţi. Toţi sunt foşti deţinuţi condamnaţi pentru multiple fapte de omor sau agresiune, care au fost eliberați condiționat.

Potrivit Ziarul de Iași, în noaptea de 14 spre 15 august, cei trei au intrat în casa victimei, Paraschiva B., care locuia alături de fiica sa, Petronela, și de nepoata sa de nouă ani. Dormeau în momentul în care peste ele în casă au intrat cei trei foști deținuți, care le-au înjunghiat în somn.

Celor două le-au fost aplicate mai multe lovituri de cuțit. Una din victime a fost tăiată în zona brațelor, în timp ce încerca să își apere organele vitale. Petronala B. era însărcinată în momentul agresiunii și, din acest motiv, „şi-a pus braţele pe abdomen / torace pentru a-şi apăra copilul nenăscut”, arată prorurorii.

FOTO: Ziarul de Iași

loading...

Comentarii: