EXCLUSIV FOTO-VIDEO: Individ cu BMW, la un pas de a produce o tragedie în intersecţia de la Facultatea de Construcţii

2
3313

În dimineaţa zilei de duminică, 12 noiembrie 2017, în jurul orei 4.00, un grav accident rutier s-a produs în intersecţia din dreptul Facultăţii de Construcţii. Un tânăr în vârstă de 19 ani, Daniel-Constantin Poliţariu, din Paşcani, aflat la volanul unui bolid marca BMW s-a izbit violent de un Volkswagen Passat. Potrivit martorilor, dar şi din declaraţiile tânărului teribilist, acesta se îndrepta dinspre Podul de Piatră spre Tudor Vladimirescu, pe interzis. „A spus că nu avea cunoştinţă că acolo e SENS UNIC în direcţia opusă, iar când a ajuns în intersecţie era să intre în coliziune cu un autoturism ce venea de pe Strada Palat, spre Podu Roş. El a crezut că acel şofer nu i-a acordat prioritate şi s-a uitat după el, dar când a ajuns pe celalalt sens de circulaţie, nu a fost atent şi s-a izbit de un autoturism marca Volkswagen Passat. Mi-a spus că vroia să ajungă în Tudor Vladimirescu, tot pe interzis. Nu prea cunoaşte Iaşul”, a mărturisit un prieten al individului cu BMW, vinovat de producerea accidentului.

În urma coliziunii au rezultat două victime din utoturismul Volkswagen Passat. Acestea au fost preluate de două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) şi transportate de urgenţă la spital. La faţa locului au ajuns imediat şi poliţiştii rutieri însoţiţi de cei criminalişti. Niciun conducător auto nu consumase alcool.

Vitezoman pe Copou

Cu câteva minute înainte de producerea accidentului, Daniel-Constantin Poliţariu a fost văzut gonind pe Copou cu viteză foarte mare. Acesta abia se întorsese de la muncă din Anglia şi a decis să vină la Iaşi pentru a se distra. Distracţia a durat puţin timp pentru el şi s-a finalizat cu un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

loading...

Comentarii:

2 COMENTARII

  1. Eu unul știu că semnele de circulație sunt la fel în toată lumea ! Cu ceva timp înainte de accident a vrut să intre de pe bulevardul Tudor spre Magic pizza … Tot pe interzis … Eu stăteam la semafor și îi arătam semnul de interzis iar el mi-a zis ” M..e să-i arăți lu’ mă-ta ” :))) a dat în spate și a plecat ! Aiurea … Sunt prea calm că să reacționez la astfel de faze… Doar am zâmbit ! A avut grija de el cine trebuie !!

    • Ba frate tu te auzi ce spui? Cand am spus eu asa ceva? Tu esti normal la cap? Cand m-ai oprit tu si eu am reactionat asa? Contacteaza-ma daca ne-am intalint noi vreodata, si am facut gestul asta!

Comments are closed.