Municipalitatea ieșeană caută arhitecți

0
699

Date fiind personalul specializat insuficient și volumul mare de muncă, primarul Mihai Chirica dorește să eficientizeze și să optimizeze activitatea Direcției de Arhitectură și Urbanism din cadrul Primăriei Municipiului Iași. Demersul primarului se înscrie în eforturile substanțiale ale municipalității de a răspunde tuturor celor interesați – investitorilor, dar și ieșenilor simpli – care doresc să investească și, ca atare, au nevoie de documente de urbanism de la Primărie.

În acest sens, edilul-șef face un apel public către toți specialiștii din urbanism (arhitecți, specialiști în amenajarea teritoriului, designeri urbani și alți specialiști în domeniu) care își desfășoară activitatea la diferite instituții publice să vină să lucreze la Primăria Municipiului Iași. Municipalitatea le va acorda transferul, în condițiile legii, pentru a-și putea desfășura activitatea în administrația locală.

În paralel, conducerea municipalității va trimite către Agenția Națională a Funcționarilor Publici documentația necesară pentru organizarea concursurilor pentru ocuparea tuturor funcțiilor vacante din Direcția de Arhitectură și Urbanism, inclusiv cea de arhitect-șef. Până la organizarea concursurilor, primarul îi invită pe arhitecți să își depună CV-urile la municipalitate, trimițându-le în format electronic la adresa cabinet.primar@primaria-iasi.ro, cei selectați urmând să fie transferați în cadrul municipalității, dacă întrunesc condițiile legale. Chiar dacă nu vor fi angajați în aceste condiții, în momentul în care Agenția Națională a Funcționarilor Publici va organiza concursurile, cei interesați vor fi notificați de municipalitate pentru a se putea înscrie la concurs.

Procedura de transfer este reglementată de art. 90 din Legea nr.188 / 1999 privind Statutul funcționarilor publici, potrivit căruia „transferul la cerere se face într-o funcţie publică de aceeaşi categorie, clasă şi grad profesional sau într-o funcţie publică de nivel inferior, în urma aprobării cererii de transfer a funcţionarului public de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice la care se solicită transferul. În acest caz, transferul poate avea loc numai între autorităţi sau instituţii publice din administraţia publică centrală, între autorităţi administrative autonome ori, după caz, între autorităţi sau instituţii publice din administraţia publică locală”. Alte reglementări ale procedurii de transfer sunt stipulate de art. 149 din Hotărârea Guvernului nr. 611 / 2008.

Nivelul de salarizare aferent funcțiilor publice din Primăria Municipiului Iași este următorul: consilier / inspector debutant – 2.509 lei; consilier / inspector asistent (grad 0) – 3.190 lei (grad 0), consilier / inspector principal – 4.517 lei (grad II); consilier / inspector superior – 5.418 lei (grad II).

În prezent, în cadrul Direcției de Arhitectură și Urbanism a Primăriei Municipiului Iași sunt vacante trei posturi de consilier superior și patru posturi de consilier principal.

loading...

Comentarii: