Proiect: Un nou document obligatoriu pentru șoferi

0
1465

O ordonanţă de urgenţă se află pe ordinea de zi a şedinţei de vineri a Executivului
prin care se prevede suspendarea dreptului de a circula şoferilor care nu înregistrează contractul de vânzare-cumpărare al maşinii. Ordonanţa prevede si un termen în care se va face înregistrarea, în caz contrar,Poliția va avea obligaţia de a-i lăsa fără permis pe şoferii care nu s-au conformat.

Aceeaşi sancţiune se aplică şi pentru autoturismele care nu corespund tehnic.

“Este interzisă circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor care nu corespund din punct de vedere tehnic, a celor neasigurate obligatoriu de răspundere civilă auto pentru pagube produse terţilor prin accidente de circulaţie, a celor pentru care a intervenit suspendarea înmatriculării, precum şi a vehiculelor înregistrate al căror termen de valabilitate a inspecţiei tehnice periodice a expirat,ori este anulată.
Constatarea deficienţelor vehiculelor se face de către Poliţia rutieră, iar verificarea stării tehnice a vehiculelor aflate în trafic pe drumurile publice se face de către instituţiile abilitate de lege împreuna cu Poliţia rutieră.”, se precizează în proiectul de act normativ.

Noii proprietari de vehicule au la dispoziţie, conform textului legii, 90 de zile pentru a înscrie documentele în Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate

loading...

Comentarii: