Jandarmii ieşeni au tras linie

0
881

În anul 2017 structurile de ordine publică ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Iaşi au efectuat misiunile specifice potrivit competenţelor, un rol important avându-l cele desfăşurate pentru asigurarea ordinii publice la manifestări cu un public numeros, în acest sens efectivele inspectoratului gestionând desfăşurarea a 1128 activități:
 126 misiuni la manifestări de protest ( marşuri, pichetări, mitinguri, etc.)
 269 misiuni la manifestările cultural – artistice
 130 misiuni la manifestările comemorative / religioase
 245 misiuni la manifestări promoționale / comerciale
 296 misiuni la manifestări sportive
 14 misiuni pe timpul vizitelor oficiale
 20 misiuni la alte acțiuni
 7 misiuni de asigurarea protecției transportului lucrărilor de examen (evaluare, bacalaureat, rezidențiat, etc.)
 21 misiuni de asigurare a măsurilor de ordine publică în zona centrelor de examen/evaluare (evaluare, bacalaureat, rezidențiat).

Dintre misiunile de asigurare a ordinii publice, mai importante, au fost:

 pe timpul manifestărilor religioase cu ocazia „Botezului Domnului”, Sfințirea bisericii ”Sf. Nectarie”, Învierea Domnului;
 manifestările de protest din perioada februarie organizate în municipiul Iași împotriva legilor justiției;
 cu ocazia desfăşurării competiţiilor şi a jocurilor sportive pe raza municipiului şi a judeţului Iaşi;
 pe timpul Raliului Iaşului 2017;
 cu ocazia desfășurării meciurilor de fotbal din cadrul Ligiilor II, III, IV și V de pe teritoriul județului Iași;
 la jocurile sportive din ligile superioare rugby, handbal, volei, baschet;
 în perioada 10-18.10.2017 pe timpul manifestărilor prilejuite de „Sărbătorile Iaşului 2017”;
 pe perioada Festivalului Affterhils;
 cu prilejul Semimaratonului, Crosul Companiilor, Crosul școlilor;
 pe timpul Festivalul Internațional al Tineretul Ortodox;
 cu ocazia Zilei Naționale a României;
 cu ocazia manifestărilor prilejuite de “Anul Nou” Revelion în Stradă din municipiul Iaşi, Paşcani, oraşele Hârlău și Tg. Frumos;
 pe timpul serbărilor zilelor unor localități;
 pe timpul sfințirii unor locașuri de cult religios.

Pe linia executării acţiunilor de intervenţie în anul 2017, în mod independent s-au executat 143 misiuni, la solicitare apel unic de urgenţă „112”sau alte apeluri telefonice.

Pe linia executării acţiunilor de menținere a ordinii publice, în anul 2017, s-au desfășurat 4469 de misiuni în cooperare cu poliția, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, prevenirea şi combaterea infracţiunilor cu violenţă stradală.

În perioada supusă analizei au fost înaintate Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Iaşi de către instanţele de judecată şi de către organele de urmărire penală un număr de 4255 mandate de aducere care au fost puse în aplicare.

Pe timpul misiunilor desfăşurate în anul 2017 au fost aplicate un număr de 9295 sancțiuni contravenționale valoarea amenzilor fiind de 1.743.375 lei.

În baza planurilor de colaborare, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Iaşi, a desfăşurat 1037 acţiuni în cooperare cu alte instituţii, prin misiunile îndeplinite, alături de celelalte instituţii cu atribuţii specifice (Inspectoratul de Poliţiei Judeţean, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iași, Poliţia Transporturi, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Serviciul pentru Imigrări, Direcţia Silvică, cu organe ale administrației publice locale, executori judecătoreşti) unitatea aducându-și aportul la asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică, precum şi gestionarea eficientă a situaţiilor deosebite din zona de competenţă, implicându-se activ în creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului.

Comentarii: