Traficanţi de droguri, reţinuţi la Piteşti

0
663

În această dimineaţă, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Pitești împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Pitești au efectuat 7 percheziții domiciliare, pe raza orașului Mioveni și a municipiilor Giurgiu și București, la locuințele și locurile de detenție ale unor suspecţi, într- cauză ce vizează traficul de droguri de mare risc.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu luna august 2017 și până în prezent, mai mulţi suspecţi au introdus în penitenciarele Mioveni şi Giugiu cantităţi de heroină, care erau ulterior porţionate şi distribuite consumatorilor privaţi de libertate.

În urma percheziţiilor, au fost identificate şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 39 de comprimate de metadonă, telefoane mobile şi ustensile susceptibile a fi folosite la consumul de droguri.

La sediul DIICOT – S.T. Piteşti vor fi aduse, în verea audierii, un număr de 20 persoane.

La activitaţi participă luptători ai Serviciului Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș.

Acțiunea beneficiază de sprijinul personalului din cadrul Administrației Națională a Penitenciarelor.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

loading...

Comentarii: