Vezi ce amendă a primit UMF Iaşi pentru discriminarea studenţilor adventişti! Viitorii medici refuză să meargă la examenele programate sâmbătă, ziua în care ei se roagă!

1
1191

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României (fostă Curtea Supremă de Justiție) trebuie să tranșeze cât mai grabnic posibil un conflict juridic între Universitatea de Medicină şi Farmacie “Gr.T.Popa” din Iaşi (UMF) şi Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea.

Conflictul s-a ivit ca urmare a faptului că, studenţii cultului adventist au fost discriminaţi de către conducerea UMF Iaşi, întrucât au fost chemaţi la examene sâmbăta, zi în care religia lor nu permite alte activităţi decât cele dedicate rugăciunii.

Astfel, Consiliul Naţional de Combaterea Discriminării (CNCD) a luat act de sesizarea Bisericii Adventiste și a sancţionat cu o amendă de 2.000 de lei pe oficialii de la UMF Iaşi. Potrivit unor estimări, la Universitatea de Medicină ar exista în jur de 10-15 studenţi adventiști.

“Petenta a susţinut că pe parcursul a trei ani universitari, studenţilor li se limitează în mod constant, un drept religios recunoscut de lege, respectiv sunt obligaţi a susţine examene în sesiuni în zile de sâmbătă, zi considerată de către petentă ca zi de rugăciune şi odihnă, studenţii de cult adventist de ziua a şaptea fiind în imposibilitate de a susţine examenele programate în zile de sâmbătă, în alte zile ale săptămânii, dat fiind refuzul exprimat de universitate”, au arătat oficialii Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea, în sesizarea admisă de CNCD, potrivit motivării primei instanţe.

La proces, reprezentanţii UMF Iaşi s-a apărat spunând că instituţia respectă drepturile tuturor studenţilor, indiferent de religie: “Studenţii sunt de religii diferite şi pentru fiecare religie există anumite zile declarate ca fiind zile respectate, în care nu se desfăşoară nici o lucrare, fiind imposibil a fi respectate, în totalitate, zilele de repaus pentru toate cultele religioase”.

Potrivit UMF Iaşi, Biserica Adventistă a reclamat o situaţie teoretică, fără a “dovedi concretul situaţiei”. Curtea de Apel Iaşi a stabilit însă că nu era necesar ca Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea să “facă dovada integrală a discriminării, ci doar să dovedească existenţa unor fapte care permite existenţa discriminării”, lucru care s-ar fi întâmplat.

În motivarea instanţei, corespondenţa purtată între biserică şi universitate relevă faptul că sunt stabilite examene în zilele de sâmbătă pentru studenţii unităţii de învăţământ, inclusiv pentru studenţii adventişti.

Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea a mai avut o astfel de problemă şi cu o instituţie de învăţământ din Cluj-Napoca, dar care ar fi stabilit două date alternative de susţinere a examenelor.

loading...

Comentarii:

1 COMENTARIU

  1. asta nu e poza de la adventisti, ei au biserici mai faine, oricum subiectul nu este de facut public neaparat, adventistii sunt de nadejde, oameni pe care te poti baza, ama vut un astfel de coleg, mi-a dat si paine din gura chir daca eu nu i-am oferit niciodata absolut nimic. ba mai mult, il urma pentru faptul ca era mai bun decat mine :)))

Comments are closed.