Bătăuşi scoşi din fosa septică

0
1127

Mai mulţi tineri dintr-o localitate ieşeană au trecut printr-un moment jenant, greu de uitat după ce s-au luat la bătaie în faţa unui bar. Aceştia au căzut într-o fosă septică improvizată. Incidentul s-a petrecut pe 17 martie, în jurul orei 22.00, în localitatea Aroneanu. Iniţial, conflictul a izbucnit între un bărbat de 35 de ani şi un tânăr de 19, pe fondul consumului excesiv de alcool. Cei doi au început s-şi împartă pumni, iar pentru a aplana starea conflictuală au intervenit alţi trei tineri. Cum “ringul” era deasupra unei fose septice improvizată, la un moment dat tavanul a cedat şi toţi cei cinci au căzut în interior. Ei au fost scoşi de către ceilalţi consăteni, care se aflau în bar. După ce s-au văzut la suprafaţă, tânărul de 19 ani a mers la un prieten pentru a face un duş. Imediat după asta i s-a făcut rău şi a solicitat transportul la spital. “Poliţiştii s-au autosesizat şi au întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violenţe. Cercetările continuă”, a precizat subinspectorul Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi. Tânărul a rămas internat, acesta prezentând traumatism cranio-cerebral şi pneumonie bilaterală prin aspiraţie.

loading...

Comentarii: