Tânără ameninţată cu un cuţit chiar în noaptea de Înviere. Agresotul a fost încătuşat

0
915

În noaptea de sâmbătă spre duminică, 31 martie – 01 aprilie a.c. mai multe echipaje de jandarmi s-au aflat în zona lăcașelor de cult catolice din Iași, Pașcani, Răducăneni, Butea, Belcești, Dancu și Tomești cu ocazia Învierii.

Pe timpul activităţi de patrulare, în jurul orei 23:40, jandarmii care asigurau măsurile de ordine și siguranță publică la Biserica Romano-Catolică din localitatea Răducăneni, au fost sesizați de o tânără, că în timp ce participa la slujba de Înviere, a fost amenințată cu un cuțit de către o persoană de sex masculin.

Pe baza descrierii, jandarmii au trecut imediat la căutarea persoanei în cauză, aceasta fiind  interpelată pe treptele din fața bisericii.  În momentul legitimării aceasta a opus rezistență fizică, fiind imobilizat și încătușat. În urma controlului corporal efectuat asupra bărbatului, la centură în partea stângă a fost găsit un cuțit cu lama de aproximativ 20 de centimetri. Bărbatul, aflat și sub influența băuturilor alcoolice a fost condus la sediul Secției 5 Poliție Rurală Răducăneni, unde i-au fost întocmite actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ,,portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase” și, respectiv, ”amenințare”.

Comentarii: