Substanţe interzise ascunse în bagaj, descoperite pe Aeroportul Iași

0
488

În Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Iași, echipa comună de control a descoperit peste 530 de comprimate şi 10 flacoane ce conţineau substanţe incluse în lista substanţelor interzise prevazută în Legea 104/2008.

La sfârșitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei de stat, pe sensul de ieşire din ţară, călătorind în direcţia Koln, cetățeanul sirian T. A., în vârstă de 25 de ani.

În baza informaţiilor deţinute poliţiştii de frontieră au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control amănunţit, în urma căruia au fost descoperite, în bagajul bărbatului, 538 comprimate (Danabol, Clebuteron, Oxandrolon, Rexobol) şi 10 flacoane (Testoged, Stanozolol, Tren A, Boldoged, Spropionate, Wonstrol), substanțe incluse în lista substanţelor interzise prevazută în Legea 104/2008.

Tânărul a declarat că deţinea substanţele pentru consum propriu.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii substanţelor anabolizante descoperite şi sancţionarea contravenţională a persoanei cu amendă în valoare de 30.000 lei.

loading...

Comentarii: