Moment emoționant pentru Virginia Ruzici la Roland Garros. A fost premiată la 40 de ani de la succesul pe zgura pariziană

0
1949

Moment special pentru Virginia Ruzici la această ediţie de la Roland Garros. Managerul Simonei Halep a fost premiată de către organizatorii turneului.

Ruzici a avut parte de o mare surpriză pe arena “Philippe Chatrier”, francezii amintindu-i de cea mai frumoasă clipă pe care a trăit-o în cariera de jucătoare în anii ‘80 ai secolului trecut. Legendara jucătoare a fost premiată pentru împlinirea a 40 de ani de la victoria pe zgura pariziană.

În 1978, Virginia Ruzici a câștigat și titlul la dublu, făcând pereche cu cea mai bună prietenă a sa, iugoslava Mima Jausovec, adversara din finala de la simplu. Românca a mai disputat o finală la Paris, pierdută, la ediția din 1980 în fața americancei Chris Evert.

La ceremonia de astăzi, Ruzici a fost premiată de Bernard Giudicelli, președintele Federației Franceze de Tenis, și de Guy Forget, directorul turneului de la Roland Garros.

“Acum 40 de ani, aici, mi-am împlinit visul. Ştiţi, pentru noi, jucătoarele din România, turneul de la Roland Garros a fost tot timpul cel mai frumos din circuit. Am jucat în fața unui public incredibil, care m-a ajutat și care m-a purtat efectiv spre victorie. Vă mulțumesc nespus de mult!”, a declarat Virginia Ruzici în fața spectatorilor de pe “Philippe Chatrier”.

loading...

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here