FC Voluntari reușeste DRAMATIC să se mențină în Liga 1. Chindia luptă EROIC, însă a pierdut la lovituri de departajare

0
689

Chindia Târgoviște a fost aproape să producă surpriza și să promoveze în primul eșalon al fotbalului românesc, însă experiența celor de la FC Voluntari și-a spus cuvântul.

Cele două echipe s-au duelat miercuri, de la ora 17:30, pe stadionul “Eugen Popescu”, în returul barajului pentru prezența în ediția 2018/2019 a Ligii 1.

Trupa lui Adi Mutu au reușit să se mențină în prima divizie în urma loviturilor de departajare.

Voluntariul a început mai ofensiv, iar în minutul 2 Daniel Benzar a fost aproape de a deschide scorul, însă șutul său din lovitură liberă a lovit doar bara. Din acel moment Chindia a preluat controlul jocului, dar a fost o dominare statică și la cabine s-a intrat cu 0-0.

După momentul de odihnă, ilfovenii au mai ratat o ocazie mare. Laurențiu Marinescu a expediat un șut de la mare distanță, însă portarul Marian Aioani a reușit o intervenție de excepție. După câteva ocazii ale dâmboviţenilor, a venit într-un final și golul.

Denis Ciobotariu a fost la capătul unei centrări a lui Cristian Cherchez și a finalizat cu capul, deschizând scorul în minutul 67.

Mai apoi, portarul Mihai Mincă a fost în zi de grație. A reușit să blocheze eforturile lui Cherchez și Cristian Neguț, trimițând partida în prelungiri.

Singura ocazie a celor 30 de minute de prelungiri i-a aparținut lui Ionuţ Balaur, marcatorul golului ilfovean din tur, însă acesta n-a finalizat și meciul a ajuns la lovituri de departajare.

Jucătorii Chindiei au ratat toate cele trei lovituri de la 11 metri. FC Voluntari a ratat și ea un penalty dar a reușit să câștige datorită celor 3 reușite și s-a menținut în Liga 1. Mihai Mincă a fost eroul ilfovenilor în această manşă retur a barajului cu Târgoviște.

loading...

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here