Peste 600 000 euro pentru 5 școli ieșene care vor implementa proiecte pentru mobilități de formare profesională

0
614

Cinci școli au obținut finanțare (625 456 euro) prin componenta Erasmus+ KA1 – proiecte de formare profesională ale elevilor și profesorilor, prin stagii de practică în companii din spațiul european. La nivel național, la termenul din 1 februarie 2018 au fost depuse 362 de candidaturi, iar 123 au fost aprobate, 5 fiind din județul Iași.

Programul Erasmus + prin acțiunea KA1 – VET oferă oportunităţi pentru elevii din învăţământul vocaţional (şcoli profesionale, licee şi şcoli postliceale), elevi de la profilul Matematică-Informatică şi pentru ucenici de a se forma profesional şi/sau de a dobândi experienţă la locul de muncă, experienţă care să le permită de asemenea dezvoltarea de noi abilităţi şi competenţe.

Prin aceste 5 proiecte aprobate, 175 de elevi și 17 profesori vor participa la stagii de formare profesională în altă ţară timp de 2-3 săptămâni, îmbunătăţindu-și procesul de tranziţie de la educaţie şi formare către piaţa muncii, consolidând în acelaşi timp cooperarea europeană în domeniul educaţiei şi formării profesionale. Concret, este vorba despre Fundația Ecologică Green, care va implementa proiectul Formare practică pentru performanță, în valoare de 161 950 euro, Colegiul Național de Artă “Octav Băncilă” cu proiectul ARTS+, în valoare de 195 276 euro, Colegiul Agricol și de Industrie Alimentară “Vasile Adamachi” cu proiectul Dezvoltarea Competențelor Vocaționale în Agricultura Modernă și Industria Alimentară, în valoare de 139 324 euro, de Liceul Tehnologic Economic “Virgil Madgearu” Iași, cu proiectul Oportunități de dezvoltare profesională la standarde europene, în valoare de 50 724 euro și de Colegiul Tehnic “Dimitrie Leonida” cu proiectul Formarea profesională în domeniul electromecanic la nivelul cerințelor pieței muncii europene!, în valoare de 78 182 euro.

Ținând cont și de rezultatele anterioare, care au adus prin cele 15 proiecte de mobilitate aprobate aproape 1 milion de euro pentru școlile ieșene, iată că sume importante vor ajunge la beneficiarii direcți, elevi și profesori, pentru ca experiențele de învățare să fie diversificate, moderne, la standarde europene.

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here