FOTO: Un nou director la Salubris şi măturători cu GPS în buzunar

0
4157

Schimbări majore la Salubris SA, societate aflată în subordinea municipalităţii ieşene. Începând cu data de 1 iulie, noul director general al societăţii care se ocupă cu salubrizarea municipiului Iaşi va fi un fost sef în Primăria Iaşi. Mai mult, cei 130 de măturători vor purta brelocuri cu GPS.


Din informaţiile deţinute de reporterii Jurnalul Ieşean (www.jri.ro), Ioan Apostol a fost obligat să retrogradeze de pe fotoliul de şef peste Salubris, locul fiindu-i ocupat de fostul director al SC Citadin SA, Cătălin Neculau. Începând cu data mai sus menţionată, Ioan Apostol va ocupa funcţia de director adjunct al acestei instituţii. Cu alte cuvinte, s-a făcut rocada între Neculau şi Apostol.

Cine este Cătălin Neculau?

Cătălin Neculau a fost timp de opt ani de zile director la Citadin SA, în perioada 2002 – 2010, fiind pus în funcţie de fostul primar Constantin Simirad, consilierul şi mentorul primarului Chirica. Neculau a părăsit viaţa publică în urmă cu şapte ani, în 2010, când şi-a dat demisia din funcţia de director al Citadin din motive de sănătate. După demisia de la Citadin, Neculau a activat în mediul privat ca şi evaluator şi consultant independent, după care s-a mutat la Londra şi a activat în zona consultanţei. A revenit în Iaşi la începutul lui 2017, mai exact în luna februarie, când a fost prezentat de Mihai Chirica angajaţilor de la Salubris.

Măturătorii, nemulţumiţi de GPS

Schimbările pe care vrea să le aducă noul director al Salubris SA a stârnit panică printre angajaţi. “Nu mi se pare normal să mergem cu acea cutie după noi şi să mai avem şi supraveghetori. Acceptăm să fim monitorizaţi prin GPS, dar să nu mai avem supraveghetori. Salariul lor să-l împartă la cei care muncim efectiv pe stradă. Un supraveghetor încasează lunat cam 3-4 mii de lei, iar noi 1.500-2.000 de lei. Noi, cei cu munca de jos, nu avem cui să ne plângem. Am fost ameninţaţi că dacă nu purtăm după noi dispozitivele respective vom fi daţi afară. Dacă se întâmplă ca acea cutie să-mi cadă din buzunar, eu de unde să scot bani pentru a o plăti?”, ni s-a plâns un angajat al SC Salubris SA. Contactat de reporterii Jurnalul Ieşean (www.jri.ro) liderul de sindicat de la Salubris SA nu vede nici el cu ochi buni implementarea noului proiect de supraveghere. “Am înţeles că este o aplicaţie instalată pe telefon, iar atât noi cât şi lucrătorii stradali vom fi monitorizaţi. Chiar şi aşa dacă un angajat intră în crâşmă, pe aplicaţie îţi figurează ca fiind pe strada X nicidecum în bodegă. Eu nu văd eficienţa acestor GPS-uri. Vom vedea cu ce alte noi proiecte va veni noul director”, a declarat pentru Jurnalul Ieşean, Ioan Năstase, liderul de sindicat de la Salubris SA.


Ce sunt aceste “cutii” şi cât costă ele

Dotarea cu brelocuri GPS a lucrătorilor de la SALUBRIS este în faza de teste şi nu se ştie deocamdată când şi dacă va fi pusă în practică. “Noi am purtat discuţii cu o firmă de telefonie, iar contra unui abonament lunat de 9 euro-bucată, aceştia ne pun cu titlu gratuit la dispoziţie aceste dispozitive. De exemplu, în privinţa autospecialelor, am reuşit să le dotăm cu GPS-uri, iar acum avem certitudinea că ele ajung la cele peste 660 de puncte gospodăreşti din municipiu. Prin implementarea acestui nou proiect ne dorim o transparenţă totală. Dacă vine un cetăţean şi reclamă că nu i s-a ridicat gunoiul în urmă cu trei luni, atunci noi intrăm pe aplicaţie şi vedem cu exactitate ce maşină a fost sau… nu a fost. nu vreau să mi se reproşeze că angajaţii nu îşi fac treaba. GPS-urile montate pe autospeciale au dat roade. La fel vreau să se întâmple şi în cazul lucrătorilor care operează pe străzi, alei şi bulevarde”, a precizat Cătălin Neculau, noul director al SC Salubris SA Iaşi. Acest sistem de monitorizare GPS a angajaţilor mai poate fi întîlnit la ApaVital şi DistriGaz.

loading...

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here