Ieșeanul Anton Heleșteanu, noul director sportiv de la Dinamo București

0
648

Dinamo a mutat la nivel administrativ, cu aproape o lună înainte de startul noului sezon al Ligii 1.

Plecat de la FC Botoșani, după 5 ani în echipa de conducere, Anton Heleşteanu, va ocupa funcţia de director sportiv, loc lăsat liber de Ionel Dănciulescu, după ce acesta a fost numit director general al clubului din Ştefan cel Mare.

Fostul arbitru internaţional va intra în pâine începând cu 1 iulie 2018. Toni Heleșteanu a făcut și o primă declarație măgulitoare la adresa grupării antrenată de Florin Bratu.

“Dinamo reprezintă, pentru mine, împlinirea unui vis de adoslescent, mai exact de a face parte din clubul pe care-l admir şi îl susţin. Cunosc şi înţeleg foarte bine ce înseamnă istoria şi tradiţia acestui club. Repet, am această convingere pentru că este o diferenţă între a cunoaşte şi a înţelege. După un ciclu de cinci ani la FC Botoşani, unde cred că echipa din Moldova a realizat lucruri importante în fotbal şi a ajuns până în cupele europene, mi-am dorit ceva mai mult, o provocare mai mare. Un mesaj pentru suflarea dinamovistă? Pentru mine, Dinamo este Corabia din poezia mea preferată a lui Esenin. După o viaţă de om, ea nu s-a scufundat, aşa cum mulţi au vrut în fiecare an”, a declarat noul oficial.

În vârstă de 48 de ani, fostul arbitru ieșean şi-a început cariera de conducător de club în urmă cu 10 ani, ca preşedinte executiv la FC Vaslui şi a mai fost director general la FCM Tg. Mureş (2011-2013) şi director sportiv la FC Botoşani (2013-2018).

loading...

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here