Pesta Porcină Africană confirmată într-un abator aparținând unei exploatații comerciale de creștere a porcilor din județul Tulcea

0
1136

În cursul zilei de 28 iunie a fost confirmată prezența virusului Pestei Porcine Africane (PPA) într-un abator aparținând unei exploatații comerciale de creștere a porcilor din județul Tulcea, prin buletin oficial emis de către Laboratorul Național de Referință din cadrul Institutului de Diagnostic și Sănătate Animală (IDSA).

Ca urmare a confirmării, pentru prima oară, a prezenței virusului PPA într-o exploatație comercială de creștere a suinelor și a evoluției agresive a acestei boli în județul Tulcea, a avut loc o ședință la sediul Guvernului, la care au participat instituțiile cu responsabilități în combaterea și eradicarea bolilor la animale.

În urma discuțiilor, a rezultat necesitatea convocării în ședință extraordinară a Comitetului județean pentru situații de urgență al județului Tulcea în vederea adoptării planului de măsuri privind controlul, combaterea şi eradicarea pestei porcine africane, precum și pentru adoptarea zonelor de restricții.

Și în acest caz, s-a demarat imediat aplicarea măsurilor cuprinse în Planul de contingenţă al României pentru Pesta Porcină Africană și în Manualul Procedural Operaţional pentru Intervenţia în focarele de Pestă Porcină Africană.

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), imediat după primirea buletinului din partea Institutului de Diagnostic și Sănătate Animală, a notificat toate structurile abilitate de la nivel național și structurile omoloage din Uniunea Europeană.

Au fost instituite măsurile de carantină în exploatația comercială respectivă și au fost stabilite coordonatele geografice ale zonelor de supraveghere şi protecţie ale focarului, întărindu-se măsurile luate anterior privind biosecuritatea şi mişcarea animalelor.

Ancheta epidemiologică este în desfășurare.

Facem precizarea că Pesta Porcină Africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire al oamenilor, dar acest virus are impact la nivel social, din punct de vedere economic.

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here