FOTO-VIDEO: Bucătăreasă măcelărită într-un restaurant de lux, din centrul Iaşului. Agresorul este chiar concubinul acesteia

0
4493

O femeie în vârstă de 47 de ani, angajată a unui restaurant din centrul Iașului, a ajuns în această seară la spital cu diverse leziuni, după ce a fost înjunghiată de fostul concubin. Suspectul a fost dus la audieri, polițiștii deschizând o anchetă în acest caz.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași au precizat vineri seară că un individ a fost dus la audieri, după ce și-ar fi atacat fosta concubină, cu un cuțit, în fața unui restaurant din centrul orașului.

“Este vorba despre o agresiune, o femeie a fost atacată cu un cuțit de către fostul concubin. Aceasta a suferit plăgi în zonă toracelui și pe mâini, fiind transportată la spital. Agresorul a fost dus la Secția 3 Poliție. Oamenii legii efectuează cercetări în acest caz”, a declarat vineri Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al IPJ Iași.

Totodată, medicii ieșeni au menționat că femeia este conștientă. Imediat, la faţa locului, a ajuns un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Iaşi. “Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Iaşi a fost solicitat prin apel la 112 să intervină la ora 20.03 la o terasă din centrul Iaşului după ce o femeie ar fi fost înjunghiată. A fost dirijat un echipaj medical de urgenţe cu asistent. Ajunşi la faţa locului au găsit o femeie în vârstă de 47 de ani prezentând plăgi tăiate la nivelul antebraţului stâng şi plagă tăiată la nivelul toracelui. Victima era conştientă. După acordarea primului ajutor la faţa locului, aceasta a fost transportată la Unitatea Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Sf. Spiridon a precizat asistentul principal Nicolai Pralea, purtătorul de cuvânt al SAJ Iaşi.

Acum, urmează ca polițiștii să stabilească cum s-a întâmplat totul și cauzele producerii incidentului, după care aceștia vor lua măsurile care se impun.

loading...

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here