Primarul Chirica a venit să vadă bătaia de joc a DelGaz Grid pe Șoseaua Bîrnovei

0
3972

De la începutul lunii august, DelGaz Grid s-a apucat de lucrări pe Șoseaua Bîrnovei, însă până acum au reușit să înfurie pe toată lumea din zonă, mai ales pe soferii care tranzitează Soseaua Birnovei. DelGaz nu a venit cu soluții privind rutele ocolitoare care să nu trimită soferii pe dealuri sau pe drumuri private, asa cum s-a intamplat in zona Sfinții Voievozi, astfel că locuitorii zonei au facut reclamatii către Primărie.
Cu program de lucru de bugetari, cu pauze lungi și dese, lucrările pe Șoseaua Birnovei se lungesc de la o săptămâna la alta, ajungându-se ca mijloacele de transport spre Bîrnova să circule pe rute ocolitoare, prin Visani și Cercu. DelGaz a pus indicatoare de ocolire pe str. Sfinții Voievozi, trimitind șoferii peste proprietățile localnicilor, ajungându-se la situații tensionate, dar și la plângere penală împotriva societății de gaze.

Revoltați, localnicii au solicitat o întâlnire cu primarul Mihai Chirica, astfel că în această dimineață, acesta a stat de vorba cu ei, atât la sediul Primăriei, cât și la față locului, în zona Vămășoaia-Sfinții Voievozi.
La întâlnire au participat și reprezentanții DelGaz Grid SA și ai Direcției Generale Tehnice și Investiții a Primăriei Municipiului Iași.

Primarul Mihai Chirica a solicitat vehement reprezentanților DelGaz Grid SA explicații pentru lipsa cvasicompletă, la momentul vizitei, a utilajelor și personalului în zona în care furnizorul de electricitate și gaze naturale și-a asumat o investiţie importantă în înlocuirea de conducte şi branşamente pe șoseaua Iași – Bîrnova. Mai mult, locuitorii au reclamat faptul că situația de astăzi nu este una accidentală, aceștia acuzând lipsa de mobilizare a DelGaz Grid și ritmul lent al lucrărilor la rețeaua de gaze, ceea ce pune Primăria în imposibilitatea de a demara lucrările de modernizare a șoselei.

„Am fost la fața locului, am discutat cu locuitorii și cu reprezentanții DelGaz și trebuie să trag o concluzie: oamenii au dreptate! Lipsa lor de mobilizare într-un șantier care afectează calitatea vieții a mii de ieșeni este inacceptabilă! De aceea, am cerut și am primit din partea DelGaz promisiunea fermă că, începând de mâine, va mobiliza pe șoseaua Iași – Bîrnova toate echipele și utilajele disponibile astfel încât, cel puțin pe strada principală, lucrările lor să fie gata până la sfârșitul lunii septembrie. Imediat după aceea vom da și noi constructorului contractat de Primărie ordinul de începere a lucrărilor de modernizare, astfel încât până la sfârșitul anului șoseaua să fie circulabilă. Pentru mâine dimineață am convocat o nouă întâlnire cu Delgaz pe șoseaua Iași – Bîrnova și, de această dată, vreau să văd că își fac treaba așa cum trebuie”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Locuitorii zonei au reclamat printre altele ca angajatii DelGaz trag de timp, blocheaza toata strada si nu incearca sa gaseasca solutii care sa-i multumeasca si pe soferi.
” Pe ei nu-i intereseaza ca noi rupem masinile pe dealuri pe la Visani. Au pus indicator de ocolire si ne trimit pe terenurile oamenilor sa iasa scandal cu proprietarii. Blocheaza toata soseaua cand ar putea sa lase un sens sa circulam. Probabil nu vor sa-i vada lumea in ce ritm lucreaza” -Ilie Tofan

“Drumurile de pe Sfintii Voievozi cu intrare din Soseaua Birnovei sunt proprietatea oamenilor, au platit acelasi pret ca pentru terenul din curte. E drum pietruit intretinut de locatari, DelGaz nu a stat de vorba cu proprietarii cand au luat decizia sa directioneze toate masinile pe aici, e cumplit cum se circula. Nici maxi -taxi nu circula dupa ora 7,30. In ritmul in care lucreaza vine toamna, incep scolile si haosul e cel mai potrivit cuvant pentru ce se intampla aici in zona”- Cristina Naum

La începutul lunii august DelGaz Grid SA a anunțat, printr-un comunicat de presă, că, începând cu data de 6 august, demarează etapa a doua a unei lucrări de investiţii care constă în înlocuirea de conducte şi branşamente pe șoseaua Iași – Bîrnova. Intervențiile sunt eșalonate pe trei tronsoane: șoseaua Bîrnova nr. 44 – str. Trecătoarea Vișani, str. Trecătoarea Vișani – Fundac Bîrnova (nr. 66) și Fundac Bîrnova (nr. 66) – șoseaua Bucium. Lucrarea face parte dintr-un proiect de investiţii în valoare de 2 milioane de lei prin intermediul căruia reţeaua de distribuţie de gaze naturale din zonă este modenizată pe o lungime de circa 4 kilometri. Primăria Municipiului Iași a emis autorizația de construire aferentă investiției DelGaz Grid încă de la mijlocul lunii aprilie.

După finalizarea lucrărilor executate de DelGaz Grid SA, Primăria Municipiului Iași va emite ordinul de modernizare a șoselei Iași – Bîrnova, de la intersecția cu șoseaua Bucium până la limita cu comuna Bîrnova. Vor fi făcute lucrări pe o distanță de 2.519 metri, iar valoarea acestora este de 6.193.820 lei, inclusiv TVA. Lucrările vor fi executate de SC Viarom Construct SRL.

Modernizarea șoselei Iași – Bîrnova face parte dintr-un program de lucrări care include şapte artere rutiere importante din municipiu. Sunt modernizaţi, în total, 6,1 kilometri de carosabil: strada Smârdan (630 metri), şoseaua Bârnova (2,5 kilometri), strada Petre Vancea (607 metri), bulevardul Primăverii (602 metri), strada Moşu (382 metri) şi strada Ogorului (286 metri). Lucrările sunt executate de asocierea SC Viarom Construct SRL – SC Conest SA, iar valoarea totală a contractului este de 12.072.482,99 lei, fără TVA (14.366.254,76 lei, cu TVA).

loading...

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here