Plăci memoriale pe Casa Balş şi Casa Ghika-Kefal

0
744

Proiectul Traseul Memoriei, implementat de Primăria Municipiului Iași, își propune realizarea unui traseu turistico-istoric de punere în valoare a clădirilor – monument istoric din Iași în care au funcționat instituțiile Statului Român și principalele misiuni diplomatice din perioada Primului Război Mondial (1916 – 1918).

Cu ocazia evenimentelor dedicate „Zilei Armistițiului” ce vor avea loc în Iași, în prezența unui reprezentant al Ambasadei Republicii Franceze în România, vă invităm miercuri, 14 noiembrie 2018, la inaugurarea a două plăci memoriale, după următorul program:

• ora 10.45: Casa Balş (sediul Universității “George Enescu” Iași, str. Cuza Vodă);
În clădirea Institutului Notre Dame de Sion a funcționat Spitalul francez (1917-1918), condus de un comitet patronat de Jeanne Blondel, soția fostului Ambasador al Franței. Dr. Coullaud a coordonat Misiunea Medicală Franceză. Aici, dr. Nemours-Auguste a experimentat ambrina, medicamentul său miraculos pentru arsuri.

• ora 11.15: Casa Ghika-Kefal, str. Gavriil Muzicescu nr. 3, Iași (vis-à-vis de Colegiul Național)
În timpul Primului Război Mondial (1916-1918), Casa Prințului Albert Ghica a găzduit Legația Franței condusă de Contele Charles de Saint-Aulaire, un bun prieten al României în vremuri de restriște.


( ! ) Warning: A non-numeric value encountered in /home/jriro/public_html/wp-content/themes/Newspaper1/includes/wp_booster/td_block.php on line 1009
Call Stack
#TimeMemoryFunctionLocation
10.0002413160{main}( ).../index.php:0
20.0004414632require( '/home/jriro/public_html/wp-blog-header.php ).../index.php:17
30.739166239808require_once( '/home/jriro/public_html/wp-includes/template-loader.php ).../wp-blog-header.php:19
40.755466285456include( '/home/jriro/public_html/wp-content/themes/Newspaper1/single.php ).../template-loader.php:106
51.049968721016locate_template( $template_names = 'loop-single.php', $load = TRUE, $require_once = ???, $args = ??? ).../single.php:28
61.049968721112load_template( $_template_file = '/home/jriro/public_html/wp-content/themes/Newspaper1/loop-single.php', $require_once = TRUE, $args = [] ).../template.php:716
71.050168731568require_once( '/home/jriro/public_html/wp-content/themes/Newspaper1/loop-single.php ).../template.php:770
81.069568824056td_module_single_base->related_posts( $force_sidebar_position = ??? ).../loop-single.php:72
91.069868840648td_block_related_posts->render( $atts = ['limit' => 3, 'ajax_pagination' => 'next_prev', 'live_filter' => 'cur_post_same_categories', 'td_ajax_filter_type' => 'td_custom_related', 'class' => '', 'td_column_number' => 3], $content = ??? ).../td_module_single_base.php:974
101.098568883080td_block->get_block_pagination( ).../td_block_related_posts.php:56

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here