S-a adoptat legea privind închisoarea la domiciliu

0
223

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, astăzi, 14 noiembrie ac, proiectul de lege privind executarea pedepselor la domiciliu. Astfel, aceste pedeapse se poate realiza doar în cazul condamnarilor de cel mult un an, cu excepția faptelor comise cu violență. Proiectul a întrunit 176 de voturi „pentru”, 93 contra și o abținere, potrivit Mediafax. Camera Deputaților este for decizional în acest caz.

„Art. 381 . – (1) În cazul persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii de până la un an executarea pedepsei se realizează prin detenție la domiciliu, cu excepția persoanelor condamnate pentru fapte comise cu violență prevăzute la art. 36 alin. (11). Prevederile alin. (1) se aplică și persoanelor condamnate care mai au de executat 18 luni până la împlinirea fracției minime obligatorii pentru liberarea condiționată din pedeapsa inițială a închisorii mai mare de un an”, este un amendament susținut de PSD și adoptat, marți, de Comisia Juridică a Camerei Deputaților, la proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Potrivit legii adoptate de deputați, se consideră fapte comise cu violență, printre altele: omorul, omorul calificat, uciderea din culpă, vătămarea corporală, relele tratamente aplicate minorului, violență în familie, lipsirea de libertate în mod ilegal, amenințarea, sclavia, traficul de persoane, traficul de minori, violul, furtul calificat prin violare de domiciliu, tâlhăria, ultrajul, tortură, înlesnirea evadării, atentatul care pune în pericol securitatea națională, actele de diversiune, lovirea superiorului ori a inferiorului, agresiunea împotriva santinelei, genocidul, infracțiuni contra umanității și infracțiuni de război contra persoanelor.

Judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în cazul în care constată că hotărârea Comisiei pentru stabilirea, individualizarea și schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate este temeinică și legală, va dispune și cu privire la „obligativitatea condamnatului să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere, să dispună părăsirea imobilului pentru prezentarea la locul de muncă, la cursuri de învățământ sau de pregătire profesională ori la alte activități similare sau pentru procurarea mijloacelor esențiale de existența, precum și în alte situații temeinic justificate, pentru o perioada determinat a de timp, dacă acest lucru este necesar pentru realizarea unor drepturi ori interese legitime ale inculpatului.
„Judecătorul de supraveghere a privării de libertate poate dispune executarea detenției la domiciliu fără sistem electronic de supraveghere, în cazul în care persoană condamnată: a) nu are rapoarte de abateri disciplinare; b) are o pedeapsa care nu depășește 5 ani”, mai spune legea.

De asemenea, proiectul prevede că „persoanele condamnate au dreptul de a participa, în condițiile legii, la înhumarea sau incinerarea soțului sau soției, a unui copil, părinte, frate sau sora, ori bunic sau bunica”. Persoanele arestate preventiv au dreptul, în aceleași condiții că și persoanele condamnate, de a participa la înhumarea rudelor.
„Nu beneficiază de acest drept persoanele arestate preventiv pentru participarea la săvârșirea faptei care a produs decesul pentru care se solicită permisiunea de ieșire din arest. Pe durata invoirii sunt interzise contactarea sau purtarea de discuții cu orice persoană implicată, în orice calitate, în cauza în care s-a dispus arestarea preventivă, precum și orice acțiune care ar duce la îngreunarea, tergiversarea sau zadarnicirea urmăririi penale. Încălcarea acestei interdicții constituie abatere disciplinară foarte gravă”, se arată legea.

În cazul elaborării de lucrări științifice publicate sau invenții și inovații brevetate, se consideră 20 de zile executate, pentru fiecare lucrare științifică sau invenție și inovație, potrivit actului normativ.
brevetate.

„Liberarea condiționată se poate acordă și pentru persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim semideschis, deschis sau se află în executarea pedepsei prin detenție la domiciliu”, se mai arată în actul normativ.

Legea prevede că „Regimul închis se aplică inițial persoanelor condamnate pentru fapte comise cu violență la pedeapsa închisorii mai mare de 3 ani, dar care nu depășește 13 ani”.
De asemenea, „regimul semideschis se aplică inițial persoanelor condamnate pentru fapte comise cu violență la pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 3 ani, respectiv persoanelor condamnate pentru fapte comise fără violență la pedeapsa închisorii mai mare de 3 ani, dar care nu depășește 13 ani”.

Un alt amendament introdus prevede că „regimul deschis se aplică inițial persoanelor condamnate pentru fapte comise cu violență la pedeapsa închisorii de cel mult un an, respectiv pentru fapte comise fără violență la pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 3 ani”.

loading...

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here