La un secol de activitate, DRDP Iași se mută în casă nouă

0
184

La un secol de la înființare și după aproape șapte decenii de activitate în spațiul de pe Gh. Asachi nr. 19, Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași se mută într-un sediu nou, situat în municipiul Iași, Șos. Națională nr. 23.
Mutarea este una dictată de împrejurări, în condițiile în care spațiul din Copou a fost retrocedat definitiv foștilor proprietari încă din 2012, în ciuda eforturilor considerabile depuse de DRDP în Justiție. În acest sens, menționăm doar că, în anul 2013, a existat chiar o tentativă de achiziționare a spațiului din str. Gh. Asachi nr. 19, însă acest lucru nu s-a putut concretiza, pe fondul procesului de dezbatere a moștenirii de către noii proprietari. După epuizarea tuturor demersurilor legale, în anul 2017 am primit somație de a părăsi spațiul din Copou, obținând un drept de folosință de un an, pentru identificarea unui nou sediu și mutarea efectivă.
În toată această perioadă, DRDP Iași a întreprins toate diligențele necesare pentru identificarea unui spațiu adecvat desfășurării activității. Ținem să precizăm faptul că în ultimii ani sediul din Copou devenise impropriu desfășurării optime a activității, în condițiile în care DRDP Iași și-a extins aria de activitate – vezi dezvoltarea Serviciului Roviniete și Peaj, înființarea Secției de Producție – ajungând implicit la peste 180 de salariați, care trebuiau să-și îndeplinească sarcinile de serviciu în spații conexe, uneori improprii, răsfirate pe raza municipiului Iași.
A urmat constituirea unui grup de lucru la nivelul DRDP Iași în vederea întocmirii unui caiet de sarcini, pe baza căruia o firmă specializată să efectueze un studiu de piață pentru identificarea unui spațiu adecvat, conform cerințelor proprii și a normelor europene în vigoare. Acest studiu de piață a fost prezentat și ulterior aprobat de Consiliul de Administrație (CA) al CNAIR, care ne-a mandatat pentru identificarea celei mai bune soluții care să corespundă nevoilor pentru desfășurarea activității.
După parcurgerea acestor etape, am analizat studiul de piață, opțiunile noastre îndreptându-se spre spațiul din Șoseaua Națională nr. 23. Facem mențiunea că, dintre toate ofertele, aceasta corespundea întru totul criteriilor impuse prin caietul de sarcini, atât în sensul alocării de spațiu suficient pentru fiecare salariat, cât și al funcțiunilor necesare desfășurării activității – utilități și parcare proprie. Mai mult, oferta în discuție a fost singura care îndeplinea un criteriu esențial – situarea în zona centrală și exclusivitate asupra utilizării clădirii, celelalte spații prezentate urmând a fi împărțite cu alți chiriași.
Din nou, au urmat negocieri cu proprietarul, prin care acesta s-a angajat să ofere un spațiu „la cheie”, astfel încât acesta să asigure toate circuitele funcționale necesare desfășurării activității DRDP Iași. Aceasta presupune recompartimentarea totală, corespunzătoare celor 180 de salariați și structurilor aferente – departamente, servicii, birouri – cu toate dotările necesare, de la utilități – apă, energie electrică și încălzire, până la crearea circuitelor de telecomunicații – cablu, telefonie și configurarea rețelei de internet, inclusiv amenajarea sălii pentru videoconferințe și reuniuni ale Comitetului Tehnico-Economic.
Reamintim că spațiul vechi din Gh. Asachi nr. 19 este o fostă casă naționalizată, atribuită DRDP Iași în urma Decretului nr. 92 din aprilie 1950 pentru naționalizarea unor imobile. Inițial, acesta avea un singur nivel, în urma modificărilor efectuate de-a lungul timpului ajungând la o suprafață de 758 mp, pe un teren aferent de 1.125 mp.
Spre comparație, spațiul actual din Șos. Națională este o clădire nouă, compusă din parter și patru nivele, în suprafață totală de 2.458 mp. Acesta dispune de toate funcțiunile necesare unui sediu modern (lift, spațiu de recepție, sală de ședințe, cameră server, toalete și centrală termică pe fiecare nivel, spații de depozitare și pentru arhivă documente), plus parcare proprie cu 30 de locuri, la care se adaugă 20 de locuri de parcare la stradă. „Este o mare bucurie pentru noi că, la împlinirea unui secol de activitate, reușim să ne mutăm într-un sediu nou, adecvat activității noastre. Totodată, punem punct unei etape importante din existența noastră ca Direcție Regională de Drumuri și Poduri, având în vedere că am funcționat peste șapte decenii în spațiul din Copou, dar și unei perioade de incertitudini, cu presiuni și somații de părăsire a spațiului din partea proprietarilor de drept. În ceea ce privește prețul de închiriere pentru noul spațiu, acesta nu poate fi făcut public momentan, din rațiuni ce țin atât de confidențialitatea contractului, dar mai ales de faptul că proprietarul nu a finalizat încă toate investițiile ce țin de reconfigurarea spațiului, amenajarea parcării și asigurarea dotărilor aferente. În orice caz, vorbim despre un spațiu comercial situat în zona de birouri de categorie ++ a orașului, cu acces facil la principalele căi de comunicații rutiere, ușor de identificat de către partenerii noștri, la un preț/mp situat sub cel plătit la vechea locație. În plus, potrivit draftului de contract, DRDP Iași va avea drept de preemțiune în cazul scoaterii la vânzare a spațiului”, precizează ing. Ovidiu Mugurel LAICU, director general regional al DRDP Iași.
Prin urmare, în curând, DRDP Iași va fi în măsură să își poată primi beneficiarii și partenerii de lucru în noul sediu din Șos. Națională Nr. 23 (Podul de Piatră, la intersecția cu Splai Bahlui Mal Drept).

loading...

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here