Ziua Mondială a Cititului cu Voce Tare 2019

0
87

World Read Aloud Day – Ziua Mondială a cititului cu voce tare va fi marcată pentru alcincilea an de Biblioteca Jude eană „Gh. Asachi” din Ia i  , vineri, 1 februarie 2019, prinorganizarea unor sesiuni publice de lectură cu scopul de a încuraja cititul în familie, la coală sau labibliotecă. Ca de fiecare dată, evenimentul este sprijinit de cadre didactice, părin i, bunici i voluntari. Cele trei sesiuni de lectură se vor desfă ura la sediul central al bibliotecii i la Căminul de pensionari din Bucium, după următorul program: Sec ia Împrumut pentru Copii va găzdui două sesiuni de lectură, care vor fi sus inute deactri a Luiza Cupceac i tineri actori de la  coala de Teatru ProfessArt Ia i  . Orele de începeresunt 10.00 i  11.00, categoria de vârstă recomandată este 7-9 ani.Cea de a treia sesiune va avea loc la Căminul pentru Persoane Vârstnice „Sfinţii ÎmpăraţiConstantin şi Elena” din Bucium. Începând cu ora 10.00, invitatul întâlnirii, autorul CorneliuComan, va citi fragmente din proaspătul volum lansat „Enigmaticul Primar N. A. Racoviţă”.Alături de reziden ii căminului, vor mai participa seniori de la Asocia ia AFECT i de la Căminul  de Pensionari „Sf. Cuvioasă Parascheva” din Copou. Organizată de către LitWorld, Ziua Mondială a cititului cu voce tare este un evenimentglobal la care participă milioane de oameni din peste 100 de ări i are menirea de a încuraja copiii, tinerii i adul ii din întreaga lume să celebreze puterea cuvintelor i pentru a arăta că dreptul la  alfabetizare apar ine tuturor oamenilor. Sesiunile de lectură organizate în această zi transmitcopiilor lumii că au dreptul de a citi, de a scrie i de a- i împărtă i pove tile.

loading...

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here