Explozie și incendiu la un cămin lângă Kaufland Nicolina

0
803

În această după-amiază, a avut loc o explozie urmată de incendiu la un bloc tip cămin din Iaşi, pe bulevardul Nicolae Iorga, în apropiere de Kaufland Nicolina.

Explozia a fost provocată de o butelie în apartamentul unui bătrân, care nu e prima dată când își terorizează vecinii cu acțiuni iresponsabile.
Dintre locatarii căminului, au fost evacuate 20 de persoane de la etajele 3 şi 4, pompierii folosind autoscara din dotare. Incendiul a fost stins după o oră, iar zona a fost eliberată după ce persoanele scoase din cămin au fost evaluate medical de medicii de pe Ambulanţă şi SMURD.

„Proprietarul este în stare de şoc. El a fost transportat cu ambulanţa la spital. Alte 20 persoane au fost evacuate din cauza fumului. La faţa locului s-au deplasat 14 subofiţeri şi 4 elevi de la Detaşamentul 2. Ei au intervenit cu ajutorul a două autospeciale cu apă şi spumă, o autospecială de primă intervenţie, o autospecială transport apă, o autoscară. De asemenea, s-au deplasat la locul solicitării şi o autospecială de terapie mobilă şi una de transport victime multiple. De la Serviciul Judeţean de Ambulanţă s-a deplasat o ambulanţă”, a precizat Silvia Bolohan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi

„Pacientul prezintă arsură de gradul 1 la nivelul feţei, aproximativ 5% din suprafaţa corporală. El este acum în UPU, în curs de evaluare şi acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. Iniţial, el a refuzat să fie preluat de echipajul de pe ambulanţă, ulterior el fiind adus la spital de un echipaj SMURD”, a declarat prof.univ.dr Diana Cimpoieşu, coordonatorul SMURD Iaşi.

37 de pompieri militari au intervenit

În urma apelului primit în data de 14.02.2019 la dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Mihail Grigore Sturdza” al judeţului Iaşi, la ora 16:27, care anunța o explozie urmată de incendiu la etajul trei al blocului C1 situat pe bulevardul Nicolae Iorga numărul 22, au fost alertate mai multe echipaje de pompieri și personal medical specializat care să acționeze pentru salvarea persoanelor aflate în pericol și pentru lichidarea incendiului.
În zona de manifestare a incendiului, au fost mobilizate patru autospeciale de stingere a incendiilor, o autospecială de intervenție la înălțime, un echipaj S.M.U.R.D. de prim ajutor, un echipaj T.I.M şi o autospecială pentru transport personal și victime multiple.
Echipajele de intervenţie au procedat la efectuarea recunoașterii operative și evaluarea situației. S-a constatat că explozia s-a produs la o garsonieră situată la etajul trei al imobilului, incendiul manifestându-se pe o suprafaţă de aproximativ şase mp.
O persoană, în vârstă de 79 de ani, a fost surprinsă în interiorul imobilului unde se manifesta incendiul. Acesta a fost evacuat de către pompieri și transportat la U.P.U. Sf. Spiridon, întrucât prezenta arsuri de gradul I la nivelul feţei şi a membrelor superioare.
Pompierii au procedat la evacuarea celor 28 de locatari, printre care şi trei copii, cărora li s-au acordat îngrijiri medicale, nefiind necesar transportul acestora la unităţile spitaliceşti. Concomitent cu acțiunile de salvare s-a constituit dispozitivul de stingere și limitare a extinderii incendiului.
Incendiul a fost localizat în scurt timp și s-a acționat pentru stingerea acestuia, intervenția finalizându-se la ora 18.00. Au ars aproximativ 200 kg de materiale textile și diverse obiecte de mobilier din imobil. S-au degradat: o ușă, două butelii, un frigider, pereții locuinței din rigips și tâmplăria din lemn.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit ca şi cauză probabilă de producere a incendiului scăpări de gaze combustibile de la o butelie.
Intervenția pompierilor a fost îngreunată de reducerea dimensiunilor căilor de evacuare, din cauza mobilierului amplasat de-a lungul tronsonului, evacuarea locatarilor efectuându-se cu ajutorul autospecialei de intervenţie la înălţime prin culoare înguste, blocate, fiind necesar un efort deosebit din partea salvatorilor.
În urma intervenţiei, personalul din cadrul Serviciului Inspecţia de Prevenire a aplicat o amendă contravenţională în cuantum de 2500 lei, pentru blocarea căilor de acces.
Având în vedere faptul că la intervenţiile de stingere sunt întâlnite frecvent situaţii care pun în dificultate echipajele de intervenţii din cauza îngustării/blocării căilor de evacuare, atragem atenţia administratorilor clădirilor şi locatarilor că, în conformitate cu art. 1 pct. 3 lit. t din H.G. nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, reducerea dimensiunilor căilor de evacuare, încuierea ori blocarea uşilor sau a altor căi destinate evacuării ori nefuncţionarea iluminatului de siguranţă, constituie contravenţie şi este sancţionat cu amendă contravenţională de la 1.000 lei la 2.500 lei.

loading...

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here