FOTO: Accident mortal într-o comună de lângă Iaşi! Şoferul a fugit de la locul faptei

0
2368

UPDATE: Şoferul care a omorât o femeie într-un accident la Vlădeni, apoi a fugit, a fost prins de către poliţiştii Serviciului Rutier Iaşi. Acesta a spălat maşina de cinci ori pentru a şterge urmele accidentului. Accidentul mortal a avut loc luni seara, în jurul orei 21, iar şoferul ucigaş se numeşte Petru Marius Lepârdă, în vârstă de 26 de ani. în autoturism, lângă şofer, se afla şi tatăl acestuia, care „l-a sfătuit“ să încerce muşamalizarea morţii femeii în vârstă de 30 de ani. Potrivit unor informaţii din cadrul poliţiei, tânărul Lepârdă se afla luni seara în maşină cu tatăl său, ambii fiind din localitatea Borşa, comuna Vlădeni, iar în aceeaşi localitate nu au observat femeia care, după cum spun cei doi, s-ar fi aflat întinsă pe carosabil. Şoferul autoturismului Opel a trecut efectiv peste corpul femeii, şi nu au oprit, cel mai probabil şi pentru că şoferul se afla sub influenţa alcoolului. La un moment dat, cei doi s-au gândit să se întoarcă la locul accidentului, să vadă ce s-a întâmplat.
Ajunşi la locul accidentului, maşina celor doi a fost observată de către un locuitor din zonă, care ieşise din casă în momentul în care a auzit bubuitura. Poliţiştii au căutat maşina observată de martor, apoi au constatat că autoturismului Opel pe care îl suspectau că fusese implicat în accident îi lipseşte priza de aer din partea dreapta faţă a maşinii, zona spoilerului. Priza fusese găsită la locul accidentului de către poliţişti. De asemenea, criminaliştii au găsit urme de sânge şi ţesuturi umane în zona de sub spoiler. La audieri, Lepârdă a recunoscut poliţiştilor că a mers într-o spălătorie şi şi-a spălat maşina

Un grav accident rutier s-a produs luni-seara, în localitatea Borşa, comuna Vlădeni (Iaşi). În jurul orei 20:45, un apel la numarul unic de urgente 112 anunta faptul ca in satul Borsa, comuna Vladeni, zace pe şosea o femeie de aproximativ 30 de ani, inconstientă. La faţa locului s-au deplasat echipaje medicale, poliţie şi cei de la criminalistică Din pacate, medicii ajunşi la locul faptei nu au mai putut face nimic pentru femeie, aceştia constatând decesul. Mai mult, după producerea accidentului, şoferul a fugit de la locul faptei. S-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi fugă de la locul accidentului.

loading...

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here