Colegiul Tehnic „Mihail Sturdza” Iași, partener într-un proiect Erasmus KA2

0
117

În perioada 11 – 14 februarie 2019, două cadre didactice de la Colegiul Tehnic „Mihail Sturdza” au participat în Istanbul la prima întâlnire de lucru transnațională organizată de coordonatorul de proiect, Basaksehir Mesleki Egitim Merkezi din Turcia.

În cadrul acestei activități s-au stabilit coordonatele sarcinilor partenerilor pentru prima etapă de lucru a proiectului, de realizare a unui raport de țară și un articol privind formarea în CNC-CAD-CAM în Europa.
Rezultatele proiectului vor constitui un model de educație continuă care să răspundă nevoilor industriei și vor asigura o actualizare a competențelor profesionale necesare, în conformitate cu cerințele domeniului tehnic, în continuă schimbare și retehnologizare.

Colegiul Tehnic „Mihail Sturdza” Iași este unul dintre cei cinci parteneri (alături de instituții din Germania, Spania, Bulgaria și Croația) în proiectul european ERASMUS+, coordonat de Basaksehir Mesleki Egitim Merkezi din Turcia, cu titlul „Îmbunatatirea competențelor CNC și CAM-CAD în concordanță cu necesitățile industriei la centrele de prelucrare verticală CNC”.

Proiectul, extrem de important pentru formarea profesională în calificări deficitare, de operatori echipamente cu comandă numerică, are o durata de 30 de luni și urmărește îmbunatatirea calității formării profesionale în acord cu nevoile sectorului tehnic. În cadrul proiectului se va crea o platforma e-learning pentru dezvoltarea și evaluarea competențelor dobândite online de operatorii în CNC-CAD-CAM. Această va putea fi folosită că resursă educațională importantă atât în cadrul programelor de formare profesională inițială în școlile VET, cât și în programele de învatare pe tot parcursul vieții.

loading...

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here