Ieșeni propuși pentru premiere la Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţă Socială

0
603

Devenit un eveniment tradiţie în mediul social din România, Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţă Socială, ediţia a VI-a va avea loc în data de 19 martie 2019, pe scena Atenului Român. Organizată cu ocazia celebrării Zilei Mondiale a Asistenţei Sociale, Gala este evenimentul în care asistenţi sociali din întreaga ţară, autorităţi si jurnalişti vor sărbători realizările profesiei de asistent social pentru a transmite un mesaj cu privire la conştientizarea contribuţiilor din domeniul social şi nevoia acţiunilor ulterioare.

„Din emoții se construiesc relații, din emoțiile noastre s-a născut Gala Națională a Excelenței în Asistentă Socială, din inimile noastre se desăvârșeste o țară ridicând-o în picioare pentru asistență socială” – a spus Doru Buzducea, preşedintele Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali din România (CNASR).

Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali organizează această a VI-a ediție a Galei Naţionale a Excelenţei în Asistenţa Socială, eveniment de înaltă ţinută, care de cinci ani promovează performanţa în domeniul social prin premierea celor mai buni asistenţi sociali şi susţinători ai asistenţei sociale din anul precedent.

Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţa Socială, ediţia 2019, se va desfăşura în data de 19 martie 2019, la Ateneul Român şi se va adresa unui număr de 800 de participanţi. Gazdă a evenimentului va fi cea care a sprijinit Gala încă de la prima ediție, Andreea Marin – Ambasadorul Excelenței în Asistență Socială.
În perioada 14 ianuarie – 3 februarie 2019 s-au facut propuneri pentru nominalizări, urmand ca de pe 18 februarie pana pe 25 februarie sa se desfasoare procedura de vot.

Propunerile de la Iasi au fost urmatoarele, votul fiind deja in desfasurare:
Premiul asistentul social al anului: VARTOLOMEI MARIONELA (D.G.A.S.P.C. IAȘI)

Categoria Asistenţi Sociali ai Anului 2018
Premiul pentru asistentul social din domeniul protecţiei copilului: STANCIU ELENA (D.G.A.S.P.C. IAȘI)

Premiul Asistentul social din domeniul persoanelor cu dizabilităţi: MATEI ELENA (D.G.A.S.P.C. IAȘI)

Asistentul social din domeniul sănătate / servicii medicale: ZĂGAN IULIANA ODETA (SPITALUL CLINIC DE OBSTRETICĂ – GINECOLOGIE „CUZA-VODĂ” IAȘI)

Asistentul social din domeniul reintegrării sociale a persoanei private de libertate: GĂLĂŢIANU MARIUS (PENITENCIARUL IAȘI).

Asistentul social din domeniul combaterii discriminării/minorităţi: CIOBANU ELISABETA (PRIMĂRIA COMUNEI LUNGANI, JUDEȚUL IAȘI)

Asistentul social din domeniul incluziunii sociale / economie socială: ŞTEFAN ELISABETA (FUNDAȚIA STAR OF HOPE ROMÂNIA)

Asistentul social din domeniul asistenţei sociale comunitare: PLĂMĂDEALĂ CLAUDIU (FUNDAȚIA IOSIF)

Asistentul social din domeniul prevenirii / reducerii riscurilor asociate infecţiei cu HIV, consumului de droguri și exploatării sexuale: RUSU MARILENA LĂCRĂMIOARA (D.G.A.S.P.C. IAȘI)

Categoria Personalităţi care Susţin Asistenţa Sociala:
Premiul pentru jurnalism: MAURA ANGHEL (ZIARUL EVENIMENTUL REGIONAL AL MOLDOVEI IAȘI)

Premiul politicianul anului: MARICEL POPA, PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN IAȘI

Premiul instituţia anului: CENTRUL DE TIP FAMILIAL PENTRU COPIII CU ABILITĂȚI INTELECTUALE ÎNALTE DIN CADRUL CENTRULUI DE SERVICII SOCIALE BUCIUM – D.G.A.S.P.C. IAȘI

Premiul personalitatea anului în promovarea educaţiei şi formării în asistenţa socială: DANIELA ȘOITU (UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” DIN IAȘI) si
NICU GAVRILUȚA (UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” DIN IAȘI)

Premiul pentru întreaga carieră în asistență socială: AXINTE NARCIS CONSTANTIN (SECTORUL PENTRU ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI MEDICALĂ „DIACONIA”, MITROPOLIA MOLDOVEI ȘI BUCOVINEI) si
VERNICĂ-DĂSCĂLESCU LĂCRĂMIOARA (SECRETAR AL JUDEȚULUI IAȘI).

Premiul pentru cea mai activă Sucursală CNASR: SUCURSALA TERITORIALĂ CNASR IAȘI.

Juriul va fi constituit în baza deciziei președintelui Colegiului Național al Asistentilor Sociali cu 48 de ore înainte de începerea perioadei de jurizare.

loading...

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here