ISJ Iași: Bullying și ciberbullying – față în față cu realitatea

0
192

Marti, 26 februarie 2019, Inspectoratul Școlar Județean Iași(ISJ) organizează cercul metodic al profesorilor coordonatori ai comisiei de prevenire și reducere a violenței din unitățile de învățământ ale județului Iasi, la Colegiul „Richard Wurmbrand” din Iași. Peste 200 de profesori, reprezentanți ai școlilor din mediul urban și rural vor participa la evenimentul anual, aflat la cea de-a IV-a ediție, unde vor fi analizate aspecte referitoare la tema întâlnirii din acest an, Bullying și ciberbullying – față în față cu realitatea.

Astfel, pe parcursul activității în plen (în intervalul orar 13:00- 15:00) reprezentanții I.S.J. Iași împreună cu partenerii – Inspectoratul de Poliție Județean Iași, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Iași, ONG-uri implicate în prevenirea fenomenului de violență în mediul școlar, Salvați Copiii, Asociația ROR, vor analiza situația la nivel de județ. De asemenea, vor prezenta prioritățile instituționale privind creșterea siguranței elevilor în mediul școlar, programele și activitățile de impact, precum și exemple de bune practici. Inspectorul scolar general, prof. dr. Genoveva Aurelia Farcaș va accentua modalități de intervenție la nivelul școlii prin Strategia antibullying a Inspectoratului Școlar Județean Iași.

În partea a doua a evenimentului se vor derula activități practice sub forma atelierelor de lucru pe tema Echipele antibullying față în față cu realitatea, cu implicarea profesorilor participanți, a elevilor din Consiliul Județean al Elevilor și a consilierilor școlari. Realizate cu sprijinul C.J.R.A.E. Iași, cele opt ateliere mixte, moderate de consilieri școlari și metodiști ai I.S.J. Iași (Vameșu Cristina, Bărbieru Elena, Cărăușu Claudia, Jescu Liana, Dumitru Irina, Raluca Ciudin, Mănucă Elena, Delia Acatrinei) constituie un bun prilej de analiză a conceptului de bullying și ciberbullying din perspectiva actorilor educaționali implicați (cadre didactice, elevi, consilieri școlari) și de identificare a unor strategii de intervenție concretă în școală.

„Întâlnirea profesorilor coordonatori ai comisiei de prevenire și reducere a violenței din toate școlile județului este un eveniment educațional important, care are rolul de a aduce împreună, într-un dialog inspirat și necesar, reprezentanții instituțiilor de învățământ și partenerii acestora cu atribuții în domeniul siguranței și prevenirii comportamentelor violente. Comunicarea autentică, eficientă și colaborarea între toți actorii implicați în educație reprezintă modalitățile optime de creștere a siguranței în școli, motiv pentru care la eveniment participă numeroși parteneri. Activitățile pe ateliere sunt așteptate în mod special de participanți, pentru că pot genera soluții la problemele întâlnite în școală” a declarat Inspectorul Școlar General, prof. dr. Genoveva Aurelia FARCAȘ.

loading...

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here