Elevi de liceu-europarlamentari pentru o zi

0
193

Un grup de 24 de elevi de la Liceul Tehnologic Economic „Virgil Madgearu”, însoţiţi de profesorii Aurora Balan, Anca Patrichi şi Daniela Livadaru a participat la „Ziua Euroscola” în Parlamentul European, la Strasbourg, reprezentând România. Această participare a constituit un semn de recunoaştere a calităţii proiectului „Lecţii ale trecutului pentru viitor – PACEA”, derulat în cadrul Concursului Naţional Euroscola, ediţia a XI-a (2018-2019), de către elevii voluntari ai Clubului de Pace Act+ ce activează în liceu, în perioada 10 septembrie – 24 octombrie 2018.
„Ziua Euroscola” a reunit peste 500 de elevi şi profesori din 21 de state europene, reprezentând o ocazie deosebită pentru toţi de a interacţiona cu persoane de diferite naţionalităţi şi provenind din diferite culturi. Sesiunea de dimineaţă s-a axat pe intercunoaştere, fiecare şcoală prezentându-şi principiile şi valorile prin elevii delegaţi. A urmat apoi o prezentare despre Uniunea Europeană şi despre rolul acesteia, iar europarlamentarul Othmar Karas (Austria) a răspuns, în videoconferinţă, numeroaselor întrebări adresate de elevi, cum ar fi: „Care sunt avantajele unei ţări în urma aderării la UE?” (Austria), „Ce înţelegeţi prin digitalizare şi automatizare periculoasă?” (Irlanda), „Care ar fi beneficiile adoptării monedei unice euro pentru ţara mea?” (România), „Cum poate interveni UE pentru ameliorarea procesului migraţiei?” (Franţa), „Consideraţi că ar fi bine ca UE să îşi extindă piaţa în afara graniţelor?” (România), „Cum se poate implica UE în prevenirea şi reducerea numărului de cazuri de limitare a drepturilor de liberă exprimare a presei?” (Suedia).
În sesiunea de după-amiază, elevii au lucrat în grupuri multilingve pe şase teme de lucru, despre priorităţile europene: „Mediul şi energia din surse regenerabile” (Cum să promovăm dezvoltarea durabilă?), „Securitatea şi drepturile omului” (Putem limita drepturile omului dacă securitatea este în pericol?), „Alegerile europene din 2019” (Putem schimba Europa votând?), „Viitorul Europei” (Ce fel de viitor aţi dori pentru Europa?), „Migraţia şi integrarea” (Ce rol ar trebui să joace Europa în contextul migraţiilor şi al integrării?), „Locurile de munca pentru tineri” (Locurile de muncă pentru tineri, o provocare la nivel european?).

A fost o activitate care a stimulat gândirea critică şi reflecţia, întrucât elevii au formulat moţiuni şi au dezbătut pe marginea lor, iar la final au votat pentru aprobarea, respingerea sau rediscutarea acestora, simulând astfel într-un context real paşii legaţi de adoptarea unei rezoluţii în Parlamentul European, în cadrul unei proceduri legislative ordinare.
În plus, au conştientizat importanţa participării la vot şi a implicării în viaţa comunităţii de care aparţin, pentru atingerea idealului de bine comun, de bunăstare socială.
Sesiunea s-a încheiat cu finala jocului „Eurogame”, în care s-au calificat patru echipe formate din câte patru elevi de naţionalităţi diferite, în două echipe regăsindu-se şi câte un elev al liceului nostru.
A urmat apoi ceremonia de defilare a steagurilor statelor membre UE şi intonarea imnului european, nu înainte ca dl. Luis Martinez Guillen să le adreseze un ultim îndemn, cel de a fi ambasadori în ţările lor, cetăţeni europeni cu drepturi şi responsabilităţi şi mai ales cu puterea de a schimba în bine viitorul.
Este de altfel şi mesajul Clubului de Pace Act+ din Liceul Tehnologic Economic “Virgil Madgearu”, promovarea păcii şi a unui comportament pro-social, în cadrul Clubului voluntarii fiind sprjiniţi în dezvoltarea armonioasă şi echilibrată a personalităţii lor, cu valori şi principii solid ancorate, capabili să se implice în vederea combaterii violenţei, prevenirii discriminării, marginalizării şi excluziunii, consolidării coeziunii în cadrul comunităţilor scolare.

loading...

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here