CCR a declarat necunstitutionale articolele prin care fiscul era sluga parchetelor

0
260

Recent, Curtea Constitutionala a spulberat fratia dintre inspectorii fiscului si procurori. Acestia din urma nu vor mai putea trimite dupa bunul plac inspectorii ANAF la societatile comerciale devenite tinte ale anchetelor. CCR a declarat neconstitutionala prevederea potrivit careia Fiscul se afla la cheremul parchetelor. Procesele verbale ale ANAF nu mai constituie mijloace de proba.

La trei ani de la Decizia nr. 51/2016, prin care a spart binomul SRI-DNA ce a distrus mii de destine, Curtea Constitutionala a Romaniei a zdrobit alt binom care a nenorocit timp de multi ani firmele romanesti. Este vorba despre tandemul ANAF-PICCJ, cele doua institutii semnand in 2013 un protocol a carui existenta a fost confirmata chiar de catre Parchetul General. Mai mult, se stie ca peste 300 de inspectori ai Fiscului sunt in prezent detasati in Ministerul Public, in special la parchetele de tribunale si curti de apel, unde actioneaza cot la cot cu procurorii.

Curtea Constitutionala a declarat neconstitutionale o serie de prevederi din vechiul si noul Cod de procedura fiscala care dadeau posibilitatea procurorilor sa trimita inspectorii ANAF peste societatile comerciale devenite tinte ale parchetelor. De asemenea, Curtea Constitutionala a spulberat inclusiv articolul care prevedea ca procesele verbale ale ANAF constituie mijloace de proba.
Astfel, CCR a constatat neconstitutionalitatea dispozitiilor art. 233/1 alin. (2) si alin. (3) din OG 92/2003 privind Codul de procedura fiscala si ale art. 350 alin. (1) din Legea 207/2015 privind Codul de procedura fiscala.

Iata ce prevad articolele care au picat la CCR:
“Art. 233/1 din OG 92/2003 – Colaborarea cu organele de urmarire penala

(1) In situatia in care sunt date sau indicii temeinice cu privire la pregatirea sau savarsirea unor infractiuni ce vizeaza bunuri prevazute la art. 135 alin. (4) din Legea nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, ce intra in sfera de aplicare a accizei, organele de urmarire penala pot efectua activitati de constatare, cercetare si conservare de probe.
(2) In situatia prevazuta la alin. (1) organele de urmarire penala solicita de indata organelor cu atributii de control din cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala efectuarea de verificari fiscale conform obiectivelor stabilite.
(3) La solicitarea organelor de urmarire penala, cand exista pericol de disparitie a unor mijloace de proba sau de schimbare a unei situatii de fapt si este necesara lamurirea urgenta a unor fapte sau imprejurari ale cauzei, personalul desemnat din cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala efectueaza verificari fiscale”.
“Art 350 din Legea 207/2015 – Colaborarea cu organele de urmarire penala
(1) La solicitarea organelor de urmarire penala, cand exista pericol de disparitie a unor mijloace de proba sau de schimbare a unei situatii de fapt si este necesara lamurirea urgenta a unor fapte sau imprejurari ale cauzei, personalul desemnat din cadrul A.N.A.F. efectueaza controale fiscale”.

Asadar, articolele de mai sus au fost declarate neconstitutionale in integralitatea lor. Ce inseamna insa decizia Curtii? Practic, Binomul PICCJ-ANAF a ramas fara unul dintre instrumentele de baza folosite pentru presiuni asupra firmelor sau chiar pentru executarea societatilor comerciale. Fiindca, asa cum se stie, in cadrul operatiunilor de lichidare a firmelor intrate pe lista neagra, procurorii trimiteau echipele ANAF in controale, cu scopul de a intimida tintele – astfel incat acestea sa cedeze – si pentru a gasi probe pe care sa le utilizeze apoi in dosarele penale.

Prin aceeasi decizie, CCR a constatat neconstitutionalitatea altui pasaj din aceleasi articole. Este vorba despre sintagma „care constituie mijloace de proba” din cuprinsul art.233/1 alin.(5) din Ordonanta Guvernului nr.92/2003 cu referire la alin.(2) si (3) din acelasi articol si aceeasi formula, „care constituie mijloace de proba”, regasita in cuprinsul art.350 alin.(3) din Legea nr.207/2015 cu referire la alin.(1) din acelasi articol.

Aici, lucurile sunt cat se poate de evidente. Din momentul de fata, procesele verbale ale ANAF, folosite de procurori in dosarele deschise impotriva societatilor comerciale, nu vor mai constitui mijloace de proba.

Iata ce prevad articolele 233/1 alin. (5) din OG 92/2003 si art. 350 alin. (3) din Legea 207/2015 ale caror sintagme au fost declarate neconstitutionale de CCR:
“Art. 233/1 din OG 92/2003 – Colaborarea cu organele de urmarire penala
(1) In situatia in care sunt date sau indicii temeinice cu privire la pregatirea sau savarsirea unor infractiuni ce vizeaza bunuri prevazute la art. 135 alin. (4) din Legea nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, ce intra in sfera de aplicare a accizei, organele de urmarire penala pot efectua activitati de constatare, cercetare si conservare de probe.
(2) In situatia prevazuta la alin. (1) organele de urmarire penala solicita de indata organelor cu atributii de control din cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala efectuarea de verificari fiscale conform obiectivelor stabilite.
(3) La solicitarea organelor de urmarire penala, cand exista pericol de disparitie a unor mijloace de proba sau de schimbare a unei situatii de fapt si este necesara lamurirea urgenta a unor fapte sau imprejurari ale cauzei, personalul desemnat din cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala efectueaza verificari fiscale.
(4) In cazuri temeinic justificate, dupa inceperea urmaririi penale, cu avizul procurorului, poate fi solicitata Agentiei Nationale de Administrare Fiscala efectuarea de verificari fiscale, conform obiectivelor stabilite.
(5) Rezultatul verificarilor prevazute la alin. (2)-(4) se consemneaza in procese-verbale, care constituie mijloace de proba. Procesele-verbale nu constituie titlu de creanta fiscala in intelesul art. 110”.
“Art 350 din Legea 207/2015 – Colaborarea cu organele de urmarire penala:
(1) La solicitarea organelor de urmarire penala, cand exista pericol de disparitie a unor mijloace de proba sau de schimbare a unei situatii de fapt si este necesara lamurirea urgenta a unor fapte sau imprejurari ale cauzei, personalul desemnat din cadrul A.N.A.F. efectueaza controale fiscale.
(2) In cazuri temeinic justificate, dupa inceperea urmaririi penale, cu avizul procurorului, poate fi solicitata A.N.A.F. efectuarea de controale fiscale, conform obiectivelor stabilite.
(3) Rezultatul controalelor prevazute la alin. (1) si (2) se consemneaza in procese-verbale, care constituie mijloace de proba. Procesele-verbale nu constituie titlu de creanta fiscala in sensul prezentului cod”.

Comunicatul Curtii Constitutionale:
“In ziua de 29 ianuarie 2019, Plenul Curtii Constitutionale, investit in temeiul art.146 lit.d) din Constitutia Romaniei, al art.11 alin.(1) lit.d) si al art.29 din Legea nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, a luat in dezbatere (…) exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.233/1 din Ordonanta Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala si ale art.350 din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedura fiscala.
In urma deliberarilor, Curtea Constitutionala, cu unanimitate de voturi, a decis:
1. Admite exceptia de neconstitutionalitate si constata ca dispozitiile art.233/1 alin.(2) si alin.(3) din Ordonanta Guvernului nr.92/2003 si ale art.350 alin.(1) din Legea nr.207/2015 sunt neconstitutionale.
2. Admite exceptia de neconstitutionalitate si constata ca sintagma ‘care constituie mijloace de proba’ din cuprinsul art.233/1 alin.(5) din Ordonanta Guvernului nr.92/2003 cu referire la alin.(2) si (3) din acelasi articol este neconstitutionala.
3. Admite exceptia de neconstitutionalitate si constata ca sintagma ‘care constituie mijloace de proba’ din cuprinsul art.350 alin.(3) din Legea nr.207/2015 cu referire la alin.(1) din acelasi articol este neconstitutionala.
4. Respinge, ca devenita inadmisibila, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.233/1 alin.(1) din Ordonanta Guvernului nr.92/2003.
5. Respinge, ca neintemeiata, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.233/1 alin.(4) din Ordonanta Guvernului nr.92/2003 si ale art.350 alin.(2) din Legea nr.207/2015.

Decizia este definitiva si general obligatorie si se comunica celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si instantei de judecata care a sesizat Curtea Constitutionala, respectiv Tribunalul Bucuresti – Sectia I penala”.

(Sursa Lumea justitiei)

loading...

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here